Stau cu ochii pe Zaher

Stau cu ochii pe Zaher
Mai mulţi apropiaţi ai lui Zaher Iskandarani au fost ridicaţi, miercuri seară, şi duşi pentru cercetări la Bucureşti.

Acţiunea a fost realizată de poliţiştii de la Brigada Zonală de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog Timişoara, la cererea şi sub coordonarea procurorilor din cadrul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Organizate şi Terorism.

Cei reţinuţi au fost transportaţi la Bucureşti, sub escorta jandarmilor, unde vor fi audiaţi de către procurori într-un dosar privind evaziunea fiscală şi încălcarea legii vămilor. Anchetatorii l-au căutat şi pe Zaher Iskandarani care nu a fost însă găsit. Potrivit unor surse neoficiale, poliţiştii din Timiş ar fi trebuit să-l reţină pe omul de afaceri sirian în cazul în care îl găsesc.

Iskandarani a fost arestat, împreună cu Eugen Iovescu, Ghannoum Obayda şi Fadi Jamil, în 19 mai, sub acuzaţia de „iniţiere şi constituire a unui grup infracţional organizat, având drept scop comiterea de infracţiuni grave, respectiv contrafacerea şi contrabanda de mare anvergură cu ţigări”, dar a părăsit arestul la sfârşitul lunii mai.

Ionela Luchian



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !