Șteian prins drogat la volan

De Bihon.ro
Reactualizat la:
Șteian prins drogat la volan
Sâmbătă dimineața, un bărbat de 37 de ani din Ștei a fost prins în timp ce conducea un autoturism aflându-se sub influența drogurilor.

„Sâmbătă, 15 iunie, la ora 04.00, pe D.N. 75, în localitatea bihoreană Fânațe a fost depistat în trafic un bărbat de 37 de ani, din localitatea Ștei, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism, existând suspiciunea că se afla sub influența unor substanțe psihoactive”, transmite comisar șef IPJ Bihor, Alina Dinu.

Celui în cauză i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii prezenței în organism a substanțelor cu efect psihoactiv.

În cauză a fost întocmit dosar penal.

Ca urmare a abaterilor constatate în trafic la sfârșit de săptămână, au fost aplicate 275 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 103.115 lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 34 de permise de conducere. De asemenea, au fost reţinute nouă certificate de înmatriculare, au fost constatate 12 infracțiuni și 26 de tamponări.

129 de sancțiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 36 de pietoni au fost sancționați pentru traversări neregulamentare, au fost sancționați 20 de bicicliști, 19 participanţi la trafic au fost sancţionaţi pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul

centurii de siguranţă, 15 sancțiuni au fost aplicate pentru conducere sub influența alcoolului, au fost sancționate trei depășiri neregulamentare, iar 53 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere.

Taguri: , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !