Steven Segal umilit la concertul Tiesto

Steven Segal umilit la concertul Tiesto
Renumitul DJ Tiesto a mixat pentru publicul romanesc. Aflat intr-un turneu est-european, acesta a poposit si la Bucuresti, oferind amatorilor cateva ore de muzica.

Printre vedetele care au venit sa il vada s-a numarat si Steven Seagal. Dar, surpriza, actorul nu a fost lasat sa intre. Si asta nu pentru ca bodyguarzii erau gelosi pe cele doua ‘dame bine’ care il insoteau, ci pur si simplu pentru ca nu isi luase bilet.

Mizand pe faima sa, Seagal se astepta sa fie poftit inauntru cu onoruri, ceea ce probabil s-ar fi intamplat, daca nu ar fi incercat sa economiseasca banii de bilet…

Unul dintre cei care au sprijinit organizarea spectacolului de la Sala Polivalenta declara de altfel pentru revista “Atac”: „Vedetele astea vin in Romania ca in tara nimanui. Va mai amintiti de Tyson, cand a venit anul acesta la Constanta? Isi alegea fetele,cu care sa-si “petreaca” timpul, ca pe niste oi… Mi-e sila. Steven. Seagal vad ca participa numai la parade de moda si la alte manifestari asemanatoare. Avem cea mai mare federatie de Aikido din lume, dar Seagal nu a trecut pe acolo, nici un minut, macar din curiozitate, asa ca ce sa mai vorbim…“.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !