STIL DE VIAŢĂ. Adela Ciolocoi, nutriţionist, dietetician: Despre proasta alimentaţie

De Adela Ciolocoi
Reactualizat la:
STIL DE VIAŢĂ. Adela Ciolocoi, nutriţionist, dietetician: Despre proasta alimentaţie
© Adela Ciolocoi
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a declarat că ucigașul cel mai de temut al secolului 21 este obezitatea.

Consiliez pacienți diagnosticați cu diabet de tip 2, hipertensiune arterială (HTA), profil lipemic crescut (în special trigliceride – care reprezintă excesul de calorii și alimente nesănătoase din alimentație), steatoză hepatică (ficat gras), dar care au și un surplus mare de kilograme. Le spun tuturor că, tratând obezitatea, ameliorează diabetul, boala coronariană sau alte afecțiuni cronice. Date incontestabile arată că și o scădere moderată a greutății poate ameliora mult sănătatea și calitatea vieții.

Indicele de Masă Corporală sau Body Mass Index (BMI), care este greutatea în kilograme împărțită la înălțimea la pătrat, exprimată în metri, ne arată dacă avem o greutate normală, o suprasarcină sau suferim de obezitate. Însă acest BMI nu exprimă cantitatea de grăsime din corp (sportivii pot avea un BMI mare, datorită musculaturii, dar puțin țesut adipos, sau invers, odată cu înaintarea în vârstă, masa musculară scade, astfel că vârstnicii pot avea un BMI normal, însă o cantitate excesivă de grăsime în corp). Și mai relevantă este distribuirea grăsimii în corp – tulburările metabolice asociate cu obezitatea depind mai mult de cantitatea de grăsime intraabdominală decât de grăsimea subcutanată, care este mai puțin periculoasă. Vorbim de obezitate abdominală atunci când grăsimea se acumulează la nivelul abdomenului. Asta se traduce printr-o talie mai mare de 102 cm la barbați și 88 în cazul femeilor. Persoanele cu o conformație androidă, adică cu o cantitate mare de grăsime abdominală, au risc crescut de a dezvolta diabet de tip 2, ateroscleroză și unele boli canceroase.

Tot din experință proprie vă pot spune că persoanele obeze nu mănâncă neapărat mult. Se alimentează prost în primul rând. Mănâncă o dată pe zi, au o masă bogată în calorii seara, se hidratează cu suc, nu cu apă, nu păstrează un orar al meselor, consumă dulciuri și produse de patiserie. Avem o alimentație prea calorică, prea bogată în raport cu nevoile noastre zilnice, în tandem cu insuficiența exercițiului fizic. Trebuie reduse porțiile, evitat ciugulitul și produsele industriale care sunt bogate în grăsimi rele și zahăr. Pitagora spunea: „Alege ce este bun” și „Obisnuința îl va face plăcut sau ușor”.

„Reduce porțiile de mâncare, evită ciugulitul și produsele industriale care sunt bogate în grăsimi rele și zahăr”



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase