STIL DE VIAŢĂ. Adela Ciolocoi, nutriţionist, dietetician: Din ce alimente ne procurăm proteinele

STIL DE VIAŢĂ. Adela Ciolocoi, nutriţionist, dietetician: Din ce alimente ne procurăm proteinele

Din anii de practică medicală pot să vă spun că suntem mari consumatori de proteină animală. La fiecare masă avem o bucată de carne, în fiecare zi a săptămânii și în cantitate dublă față de cât am avea nevoie. Proteina nu înseamnă numai carne, ou sau brânză, la fel cum consumul ei din proveniență animală nu ar trebui să fie zilnic. Dacă ne amintim, bunicii noștri consumau carne duminica și lunea, ceea ce ar trebui să ne dea de gândit. Apoi, jumătate din cantitatea de proteină pe zi ar trebui să fie de origine vegetală. Cantitatea, calitatea şi frecvența consumului, nu neaparat excluderea totală din alimentație, reprezintă problema.

Fiecare celulă din trupul nostru are nevoie de proteine. Acestea sunt necesare pentru dezvoltarea şi refacerea tuturor componentelor organismului, de la mușchi și oase până la păr şi unghii. În plus, proteinele ajută la formarea enzimelor care fac posibilă digestia alimentelor, la producerea anticorpilor care luptă împotriva infecțiilor și a hormonilor care fac organismul să funcționeze eficient. Cuvântul proteină derivă din grecescul protos care înseamnă „primul”, „în prima linie”, deoarece proteinele constituie baza tuturor celulelor vii. Corpul omenesc conține, de exemplu, 65% apă și 25% proteine.

Proteinele sunt alcătuite din molecule care conțin azot, numite aminoacizi (AA). Există 22 de aminoacizi, din care 8 sunt de bază, fiind numiți esențiali deoarece corpul nu îi poate produce și trebuie aduși prin alimentație. Cei 8 AA esențiali se găsesc în carne, pește, ouă, soia, quinoa.

„Sursele de proteine de origine animală conțin o cantitate mare grăsimi saturate de care organismul nostru nu are nevoie”

Ponderea proteinelor este de 10-15% din totalul caloriilor, cu posibilitatea suplimentării la 20% în funcție de anumite particularități: sportivii ce desfășoară un efort fizic intens și susținut, în perioada de creștere, în sarcină.

Alimentele care oferă cele mai bune proteine din punctul de vedere al echilibrului de AA sunt ouăle, carnea, peștele, fasolea, lintea. Sursele de proteine de origine animală conțin o cantitate mare grăsimi saturate de care organismul nostru nu are nevoie. Sursele de proteină vegetală au, în plus, și carbohidrați complecşi, benefici și nu determină la fel de multă aciditate ca și în cazul cărnii.

Atenție la dietele hiperproteice. Prin digestia și metabolismul proteinelor se formează acizi: acidul uric (care provoacă gută), acidul fosforic și acidul sulfuric. Aceștia au o acțiune inflamatoare și iritantă asupra țesuturilor.

Proteina este un compus de azot, cu un conținut bogat de fosfor, care, consumată în cantități mari, va priva organismul de calciu şi alți electroliți.

Proteinele generează o mare aciditate, scăzând echilibrul Ph-ului din organism. Aceasta provoacă inflamații ale țesuturilor și degradarea lor.

Avem și alte alternative. Vă sfătuiesc să includeți în meniul dumneavoastră quinoa (care conține o proteină mai ușor digerabilă decât carnea), hrișca, meiul, lintea, năutul, fasolea, mazărea, semințele (in, susan, floarea-soarelui, dovleac, pin etc.), nucile, alunele, migdalele, zarzavaturile, toate frunzele verzi şi toate legumele de sezon și semințele germinate.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase