STIL DE VIAŢĂ Adela Ciolocoi, nutriţionist, dietetician: Pofta de ceva bun… sau ce ne transmite corpul

STIL DE VIAŢĂ Adela Ciolocoi, nutriţionist, dietetician: Pofta de ceva bun… sau ce ne transmite corpul
Ne este poftă de ciocolată, de napolitane, de ceva sărat și apoi, din nou, de dulce. Un cerc vicios din care putem ieși învingători dacă ne vom ține în frâu poftele alimentare, dacă le controlam noi și nu invers.

Înainte de a da curs unei pofte, beți un pahar mare cu apă plată. Deseori, creierul trimite impulsuri greşit interpretate de către organism, cum ar fi senzația de sete ori de foame. Bând un pahar cu apă, corpul va şti exact de ce are nevoie, iar pofta respectivă poate dispărea de la sine. Unii experți consideră că 80% din populație suferă de deshidratare cronică, așadar țineți cont de sfatul mai sus menționat.
Pofta de ciocolată indică o lipsă de magneziu. Dacă nu vreţi să vă îngrășați alegeți o ciocolată cu un conținut de peste 75% cacao. Consumată în cantitate moderată este o încântare pentru papilele noastre gustative. Să nu uitam, cu cât concentrația de cacao este mai mare, cu atât predomină cacaoa, si nu zahărul. Alte alimente bogate în magneziu sunt nucile, semințele, legumele cu frunze verzi.
Parcă am gusta niște chipsuri, popcorn, covrigei sărăți…acestea sunt țintele atunci când ne este poftă de ceva sărat. Specialiștii consideră că această poftă indică un dezechilibru la nivel hormonal. Pentru a scăpa de această problemă trebuie, în primul rând, să eliminați sau să reduceți stresul, principalul factor al dezechilibrului hormonal. Alimente sănătoase, bogate în vitaminele B si C, care pot înlătura pofta de sărat sunt leguminoasele, precum lintea și fasolea, cerealele şi legumele verzi.
Pofta de pizza şi brânză semnalează un deficit de acizi graşi esențiali. Optați pentru nuci, somon și semințe de in, care asigură necesarul de Omega 3.
Pofta de carne, în special de carne roșie (porc, vită), poate ascunde o deficiență de fier în organism, mai ales în cazul femeilor aflate în perioada menstruală. Pentru a compensa lipsa de fier, alegeţi leguminoase şi prunele, smochinele şi alte sortimente de fructe uscate. Nu trebuie să uităm că fierul trebuie ajutat de vitamina C pentru a fi asimilat de organism. Astfel, dieta trebuie completată cu alimente bogate în vitamina C, precum portocalele, ardeii, roşiile sau murele.

„Înainte de a da curs unei pofte alimentare, beți un pahar mare cu apă plată”



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !