STIL DE VIAŢĂ cu Adela Ciolocoi, nutriţionist, dietetician. Sunteţi fanii dietelor?

4Comentarii
STIL DE VIAŢĂ cu Adela Ciolocoi, nutriţionist, dietetician. Sunteţi fanii dietelor?
În limba greacă, dieta înseamnă stil de viată, nu regim alimentar, cum este percepută de majoritatea dintre noi.

O alimentație corectă, bogată în substanțe nutritive, nu doar vă hrănește organismul, ci vă ajută să rupeți cercul vicios al poftelor de nestăpânit și al creșterii în greutate. Să nu uităm, apoi, că bolile civilizației, de care suferă omul, iau naștere mai ales pe calea alimentației și pot fi vindecate tot numai pe calea unei alimentații corespunzătoare.

Dacă sunteți un fan permanent al regimurilor, iată sfaturile mele pentru a reintra în normal:

1. Hidratați-vă corespunzător pentru a elimina toxinele și a reduce retenția de lichide. Apa este elementul esențial al vieții, fiecare funcție a organismului având nevoie de apă: respirația, digestia, funcția hormonală, circulatia sangvină etc;

2. Luați trei mese pe zi și, la nevoie, două gustări, pentru o mai bună gestionare a aportului caloric;

3. Faceți în așa fel încât micul-dejun și prânzul să fie cele mai consistente mese ale zilei, având în vedere că în timpul zilei sunteți mai activi și ardeți calorii;

4. Mestecaţi bine mâncarea, rețineți că stomacul nu are dinți. Durează puțin până când stomacul îi va spune creierului că și-a făcut plinul – veți evita, astfel, supraalimentarea;

5. Fiți activi, exercițiul fizic este un element esențial în controlarea greutății. Exercițiile fizice uşoare, efectuate cu regularitate, sunt generatoare de sănătate pentru corp, minte și spirit;

6. Asigurați-vă că dormiți suficient și bine. Privarea de somn crește riscul unei alimentații nesănătoase și al luării în greutate;

7. Consumați cât mai multe alimente integrale, care nu conțin grăsimi nesănătoase sau carbohidrați rafinați. Evitaţi alimentele procesate cu liste întregi de aditivi, orice formă de zahăr, alimentele albe, rafinate sau procesate.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor