24. iunie 2008 05:14; Reactualizat la: 24.06.2008 05:14


„Au fost colaborări cu PD-L”

„Au fost colaborări cu PD-L”
ARAD – Colaborarea PNL-PNŢCD este catalogată de unii liberali ca fiind total ineficientă.

 (3 comentarii)

Delegaţia Permanentă a Partidului Naţional Liberal, care a avut loc duminică, a aprins spiritele şi la nivel local. Voci liberale nu s-au sfiit să acuze Organizaţia Municipală a PNL că a făcut o „afacere” proastă prin alianţa cu PNŢCD, iar acuzele au continuat găsindu-i vinovaţi pe cei din urmă pentru rezultatul liberalilor în municipiu.

Claudiu Cristea, preşedintele PNŢCD Arad, a punctat în mod clar că: „A fost o alianţă benefică pentru ambele părţi. Nu trebuie nimeni să uite că pe lână mobilizarea electoratului nostru, am reuşit să mobilizăm şi foarte multe resurse în campania electorală. În plus, am avut o colaborare foarte bună cu liderii şi membrii PNL Arad”.

În ceea ce priveşte rezultatele obţinute în urma scrutinului din 1 iunie, Cristea a declarat că „aceste rezultate au fost mai bune decât cele de la alegerile pentru Parlamentul European. Iar dacă sunt anumite comentarii trebuie să se gândească că lideri marcanţi ai PNL, atât din municipiu cât şi din judeţ, au colaborat cu PD-L, lucru care a fost aprope evident”.

Cu toate acestea, Claudiu Cristea a specificat că nu doreşte să se implice în problemele interne ale liberalilor, iar colaborare cu PNL în Consiliul Local Municipal va fi neschimbată.

„Nu s-a vrut alianţa”

Deputatul liberal Mihai Calimente, participant la Delegaţia Permanentă de la Bucureşti, a precizat că „nu a fost criticată alianţa făcută cu PNŢCD-ul, iar cine lansează asemenea zvonuri înseamnă că nu a înţeles despre ce s-a vorbit. În cazul în care şi organizaţia judeţeană liberală ar fi făcut o alianţă serioasă cu PNŢCD-ul fără doar şi poate rezultatele ar fi fost mult mai bune. Dar, nu s-a vrut o asemenea alianţă”.

„Biroul trebuia dizolvat”

Gheorghe Florea, vicepreşedinte interimar în biroul judeţean dizolvat al liberalilor a declarat la rându-i că: „În municipiu alianţa cu PNŢCD nu a funcţionat cum ar fi trebuit, iar acum suntem în situaţia de a plăti. Este clar că biroul interimar trebuia dizolvat pentru că lucrurile nu mai mergeau cum ar fi trebuit. Componenţa acestui birou, şi modul în care el a fost constituit, nu a permis luarea unor decizii importante”. În ceea ce priveşte posibilele colaborări cu democrat-liberalii Florea a infirmat aceste acuze: „Nici vorbă de aşa ceva. Nu au existat astfel de colaborări”.

Rezumatul Delegaţiei Permanente

- au fost dizolvate 11 organizaţii PNL

- Biroul Politic Central va decide interimatul organizaţilor

- la Arad biroul interimar a fost dizolvat, iar interimatul se va funcţiona până, cel mai probabil, în 2009

A.P.


Recomanda articolul

Parerea ta Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria ARADON Ştirile judeţului Arad
Internet gratis in parcuri
Peste un an, arădenii vor putea accesa internetul, fără să plătească, în parcurile oraşului. mai multe »
In cautarea altei gigacalorii
Primăria Arad a primit asigurare de la Ministerul Economiei că va primi câteva milioane de euro pentru [...] mai multe »
Cosmin Pribac – prefect al Aradului
Gata cu incertitudinea, gata cu bârfele. Prefectura Arad are, în sfârşit, confrom informaţiilor pe care le [...] mai multe »
A alimentat si nu a platit
Poliţiştii arădeni au reuşit să prindă un bărbat care a alimentat maşina şi a plecat fără să achite şi [...] mai multe »
E-ON intra in campanie
Contoarele de gaz vor fi citite! Compania E.ON va derula, în perioada 26-31 mai, o campanie de actualizare a [...] mai multe »
Si cu amenda si cu lemnele confiscate
BÂRZAVA. Un bărbat din Săvârşin s-a ales cu 2.000 de lei amendă în urma unor verificări efectuate de [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou