21. mai 2010 06:19; Reactualizat la: 21.05.2010 06:19


A fost prins unul dintre suspecţii jafului de la bancă

A fost prins unul dintre suspecţii jafului de la bancă
ARAD. Tânărul de 28 de ani şi-a recunoscut fapta şi va fi adus în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă.

 (78 comentarii)

Unul dintre suspecţii jafului de la banca petrecut vinerea trecută în cartierul Vlaicu a fost reţinut. Este vorba despre un tânăr, de 28 de ani, reţinut joi seara de poliţişti pentru 24 de ore  şi audiat de procurorii arădeni până noaptea târziu. Din informaţiile pe care le deţinem, tânărul ar fi fost prins într-o garsonieră, dar poliţiştii au dat şi peste maşina cu care se presupune că acesta dăduse lovitura. Maşina a fost surprinsă pe camerele video şi monitorizată zile la rând de oamenii legii. În momentul reţinerii, bărbatul avea asupra sa euro şi dolari, dar şi tocul armei folosite, se pare, în jaf. Mai multe deschideri au avut loc tot ieri la locuinţele rudelor.

Procurorii verifică acum proveninenţa banilor iar astăzi îl prezintă pe tânăr instanţei cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile. Este greu de crezut că tânărul nu va fi arestat, în condiţiile în care procurorii susţin că tânărul şi-a recunoscut fapta. Oamenii legii sunt acum pe urmele celui de al doilea suspect.

Reamintim faptul că vinerea trecută, două persoane mascate (cu şepci pe cap şi eşarfe la gură), au jefuit, ziua în amiaza mare, sucursala Raiffeisen situată  pe Calea Aurel Vlaicu. Cu un spray paralizant şi o armă, cele două persoane au ameninţat cei patru angajaţi ai sucursalei şi pe singurul client care se afla din incinta băncii. Până în prezent, suma furată de aceştia nu a fost făcută publică.

JA-A.B.D.


Recomanda articolul

Parerea ta Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria ARADON Ştirile judeţului Arad
Internet gratis in parcuri
Peste un an, arădenii vor putea accesa internetul, fără să plătească, în parcurile oraşului. mai multe »
In cautarea altei gigacalorii
Primăria Arad a primit asigurare de la Ministerul Economiei că va primi câteva milioane de euro pentru [...] mai multe »
Cosmin Pribac – prefect al Aradului
Gata cu incertitudinea, gata cu bârfele. Prefectura Arad are, în sfârşit, confrom informaţiilor pe care le [...] mai multe »
A alimentat si nu a platit
Poliţiştii arădeni au reuşit să prindă un bărbat care a alimentat maşina şi a plecat fără să achite şi [...] mai multe »
E-ON intra in campanie
Contoarele de gaz vor fi citite! Compania E.ON va derula, în perioada 26-31 mai, o campanie de actualizare a [...] mai multe »
Si cu amenda si cu lemnele confiscate
BÂRZAVA. Un bărbat din Săvârşin s-a ales cu 2.000 de lei amendă în urma unor verificări efectuate de [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou