Materialul lemos a fost indisponibilizat, fiecare dintre cei doi bărbați fiind sancționați contravențional cu amendă în valoare de 5.000 de lei, conform Legii 171/2010”.
IPJ Arad atrage atenția că în, cazul recoltării lemnului din fondul forestier național sau din vegetația forestieră din afara acestuia, legalitatea provenienței materialelor lemnoase se atestă prin următoarele documente: actul de punere în valoare, autorizația de exploatare (în termen), procesul-verbal de predare a parchetului și avizul de însoțire a materialelor lemnose în cazul expedierii, deținerii, transportului, depozitării, prelucrării sau comercializării materialelor lemnoase.
Dacă se transportă materiale lemnoase de la locul recoltării – indiferent de mijlocul de transport -, legalitatea provenienței acestora se face prin intermediul avizului de însoțire a materialelor lemnoase. În cazul achiziționării de materiale lemnoase, legalitatea deținerii acestora se face în baza avizului de însoțire a materialelor lemnoase, în care la rubrica destinatar sunt completate datele cumpărătorului. Deținerea de materiale lemnoase fără documente care să ateste legalitatea provenienței acestora sau transportul materialelor lemnoase fără aviz de însoțire sau cu aviz de însoțire a cărui valabilitate a expirat, constituie contravenții silvice – spun reprezentanții IPJ Arad – și se sancționează cu amendă de la 3.000 la 10.000 lei (după caz) și reținerea materialelor lemnoase în vederea stabilirii provenienței și/sau confiscarea acestora.
Amenzi de 5.000 de lei pentru 1,2 metri cubi de lemne
Amenzi de 5.000 de lei pentru 1,2 metri cubi de lemne
Două atelaje hipo care transportau lemne fără documente legale au fost oprite în trafic de polițiștii din Șiria. Potrivit IPJ Arad, doi bărbați „în vârstă de 44 și 51 de ani, care transportau cu câte un atelaj hipo cantitatea totală de 1,2 metri cubi material lemnos din specia salcâm, în valoare de 250 de lei, fără a deține niciun document de proveniență sau transport au fost opriți în trafic.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
6
UT Arad
Jucătorii de la loturi au făcut doar azi primul antrenament, alții sunt cu probleme medicale.
România
În urma trecerii la ora de vară ziua de duminică devine cea mai scurtă zi din an, 23 de ore.
Local
Liberalii „atacă” Primăria Lipova cu Cristina Ciorogar, un „politician harnic”, după cum o recomandă conducerea PNL.
România
Cinci bărbați au fost reținuti de autorități după ce ar fi atras în locuințele pe care le aveau închiriate în Capitală mai multe victime, prin intermediul unor anunțuri postate online, sub pretextul oferirii de servicii sexuale.
România
Osemintele principelui Nicolae, fratele regelui Carol al II-lea, vor fi reînhumate vineri în noua catedrală arhiepiscopală şi regală de la Curtea de Argeş.
România
Sculptura „Hidra”, realizată de Costin Ioniţă, a fost adjudecată, joi seara, la preţul de 10.000 de euro la prima licitaţie de sculptură de anul acesta organizată de Artmark, la sediul Galeriilor casei de licitaţie şi online.
Mapamond
Forţele ruse au atacat vineri dimineaţa obiective de infrastructură critică din districtul Kamianske, în apropierea oraşului Dnipro din centrul Ucrainei, cel puţin o persoană fiind rănită, informează dpa, citându-l pe guvernatorul regional.
Advertorial
ADVERTORIAL. De 10 ani, Centrele ESTET PRO își răsfață clienții cu cele mai noi și performante tehnologii non-invazive de estetică facială, remodelare corporală și epilare definitivă profesională.
Mapamond
Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în care se aflau a căzut de pe un pod, de la aproximativ 50 de metri, relatează AFP.
Citiți principiile noastre de moderare aici!