
Biblia a poposit luni, 26 ianuarie, şi la Arad, venind de la Timişoara, drept pentru care Biserica Adventistă locală, a organizat, în colaborare cu Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”, prin Facultatea de Ştiinţe Umaniste, Politice şi Administrative, evenimentul intitulat „Expo-
La eveniment au participat prof. univ. dr. Iovan Marţian, prorector al UVVG, conf. univ. dr. Marius Grec, decan al Facultăţii de Ştiinţe Umaniste, Politice şi Administrative, prof. univ. dr. ing. Corneliu Maior, cancelar al Universităţii, pastor Mihai Maur, preşedinte al Conferinţei Banat a Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea, pastor Narcis Ardelean, secretar general al Conferinţei Banat şi înalţi oaspeţi.
Iniţiativa Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea constă în organizarea unei călătorii în jurul Pământului a unei Biblii unicat de 1500 de pagini şi dimensiuni generoase (45 cm / 40) fiecare din cele 66 de cărţi ce o formează fiind scrisă într-
În cadrul expoziţiei de la Arad au fost prezentate câteva zeci de Biblii inedite, de la cele foarte vechi la cele digitale sau care încap pe un microfilm de câţiva centimetri. În plus, simpozionul a evidenţiat rolul Bibliei în viaţa individuală şi în viaţa societăţii per ansamblu.
„Simpozionul şi expoziţia au urmărit să conştientizeze participanţii că la baza crizei multiple de mari dimensiuni pe care o parcurge societatea stă criza morală şi că Biblia oferă o soluţie pentru această criză” a declarat pastorul adventist Viorel Dima, coordonatorul proiectului în România.
„În acest context”, a mai spus el, „mesajul cel mai important al manifestării va fi următorul: citirea zilnică a Bibliei aduce însănătoşire morală şi oferă putere spirituală având un impact pozitiv asupra calităţii vieţii”.
Deşi se adresează în principal Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea, motivaţia iniţiativei este revitalizarea şi încurajarea creştinilor din orice confesiune religioasă de a studia Biblia în mod personal şi de a urma învăţăturile ei în vieţuirea zilnică. În conceptul adventist, Biblia este sursa primară şi baza oricărei învăţături creştine dar şi un model demn de urmat în această perioadă în care cuvântul „stabilitate” este din ce în ce mai rar.
V.F.
Comentariu de la : Anonim , 02.02.2009 08:37Despre Expozitia de Biblii | Raspuns | Semnalare |