Brian Gregory încearcă să schimbe mentalitatea englezilor faţă de România Jurnal arădean:Domnule Brian Gregory,
sunteţi vicepreşedinte al Fundaţiei
„Pro Prietenia” din Arad şi
preşedinte al „Pro Prietenia” din
Marea Britanie. Ce v-a determinat să vă
implicaţi în această activitate?
Brian Gregory: E o poveste lungă. A
început acum 30 de ani, când am vizitat
pentru prima dată România. De atunci,
interesul meu pentru România a rămas intact.
În 1996, a început relaţia cu Puiu
Tarcea – actualmente preşedinte al Fundaţiei
„Pro Prietenia” Arad. În 2000, s-a
înfiinţat „Pro Prietenia”,
fundaţie a cărei activitate am
susţinut-o, oarecum neoficial, prin biserica unde
am fost preot. În luna februarie a acestui an, am
înfiinţat în Marea Britanie
„Friendship Foundation-(UK-România)”
pentru susţinerea directă a Fundaţiei
„Pro Prietenia” Arad.
Jurnal arădean: Insist: ce v-a motivat
să vă implicaţi?
Brian Gregory: Unul din punctele forte
ale acestei motivaţii este că, în 1991,
am înfiat de la distrofici o fetiţă
născută în Arad. Avea atunci doi ani
şi jumătate, nu umbla şi nu vorbea.
Astăzi, e o domnişoară
extraordinară. Partea a doua este prietenia cu
Puiu Tarcea şi relaţia pe care am stabilit-o
în timp. De asemenea, suntem impresionaţi de
felul în care s-a dezvoltat aici, la Arad,
activitatea fundaţiei şi vrem să fim
parte la provocările la care se angajează
preşedintele fundaţiei. Asta, precum şi
rezultatele pe care le vedem în viaţa celor
pe care-i ajutăm, ne motivează foarte mult.
Jurnal arădean: Cum reuşiţi
să-i convingeţi pe englezi să ajute,
încă, România?
Brian Gregory: Dacă ar fi să
generalizez, aş spune că unul din rolurile
noastre e să educăm populaţia, pentru
că mulţi cetăţeni din Anglia au
încă acea imagine veche a României din
anii ’90. Dacă, pe de o parte, le cerem
susţinerea financiară pentru activitatea ce
se desfăşoară aici, la Arad, de
cealaltă parte încercăm să le
schimbăm mentalitatea şi să-i facem
să înţeleagă că România
e o ţară a Uniunii Europene şi lucrurile
s-au schimbat. În trecut, era uşor să
ai un răspuns-suport când prezentai un caz
pentru că prezentai o imagine – ori a unui copil,
ori a sărăciei specifice acelei perioade -
şi oamenii răspundeau din milă. Acum
trebuie să explicăm că, azi,
România e o ţară europeană cu o
rată de dezvoltare mai bună ca noastră
şi acum e momentul să răspundă nu
numai cu inima, ci şi cu mintea. Pentru că
avem o foarte puternică cultură în ceea
ce priveşte activităţile caritabile,
oamenii înţeleg că o fundaţie e un
foarte important element în cadrul unei
democraţii şi asta ne ajută să
primim susţinere pentru proiectele pe care le
derulăm. Iar noi le prezentăm proiecte
şi idei care schimbă vieţi, care
oferă o şansă, mai ales tinerilor. Cel
mai bun exemplu este proiectul „Exchange – Schimb
internaţional de tineri”. Anul trecut,
în luna august, a fost în Arad, iar
în acest an, între 19 şi 29 iulie,
zece tineri (şase din evidenţele Serviciului
de probaţiune Arad, patru de la Protecţia
Copilului) şi patru însoţitori vor
pleca în Ţara Galilor, unde se vor
întâlni cu alţi tineri şi vor
avea împreună diverse activităţi
care îi vor ajuta să
înţeleagă diferenţa dintre
culturi, să vadă locuri noi şi să
pună înaintea lor provocări în
ceea ce priveşte viitorul lor.
Jurnal arădean: Cât de mulţi
englezi răspund acum prin susţinere,
faţă de numărul celor care ne-au ajutat
în anii ’90?
Brian Gregory: Sunt mult mai
mulţi acum. Dacă înainte de februarie
2009, cetăţenii au susţinut din
buzunarul propriu, acum, prin înregistrarea
„Friendship Foundation-(UK-România)”
şi în concordanţă cu
legislaţia, celor care susţin
activităţi caritabile li se scade suma din
impozitul datorat statului.
Carte de vizită
BRIAN GREGORY
S-a născut la 15 septembrie 1943, în
Bridgend, Ţara Galilor. Este inginer de meserie,
dar în anii ’80 s-a „convertit” la
teologie. A fost preot, iar acum e pensionar şi se
află la dispoziţia Bisericii Anglicane. Se
implică, din convingere, în acţiuni
caritabile.
D.D.