Celelalte două persoane de sex feminin – de 17 și 30 de ani – pe care individul le-ar fi urmărit ar fi rude cu cea cu care bărbatul a avut o relație. Hărțuirea a început pe rețeaua de socializare Facebook, bărbatul folosind mai multe conturi false pentru a induce starea de temere celor trei persoane de sex feminin de 17, 19 și 30 de ani. Bărbatul este cercetat acum pentru faptele sale. „Polițiștii din Frumușeni cercetează un bărbat de 49 de ani, din aceeași localitate, care, în cursul lunii august, prin intermediul unei rețele de socializare ar fi amenințat o femeie de 30 de ani și două tinere, de 17 și 19 ani. De asemenea, bărbatul ar fi urmărit cu mașina pe stradă și ar fi supravegheat locuințele celor două tinere. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de hărțuire și amenințare, fiind documentată întreaga activitate infracțională a bărbatului”, au precizat reprezentanții IPJ Arad.
Un bărbat din Frumușeni a hărțuit pe Facebook o femeie și două tinere
Un bărbat din Frumușeni a hărțuit pe Facebook o femeie și două tinere
Bărbatul, în vârstă de 49 de ani, din Frumușeni, ar fi fost iubitul unei adolescente de 19 ani, iar când relația s-a încheiat, ar fi început hărțuirea.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Șoferul autotrenului a fost transportat la spital pentru îngrijiri și investigații medicale suplimentare.
Evenimente
Timp de trei zile, în perioada 12-14 iunie 2026, revine Open Boulevard, cu prima ediție organizată în centrul orașului.
ARADON Sport local
CRAIOVA. Crema atleților autohtoni s-a reunit în oraşul din Bănie pentru ediția cu numărul 71 a Campionatelor Internaționale ale României.
ARADON Sport local
BUCUREŞTI. Etapa a treia a Campionatului Național de glonț a adus noi rezultate notabile pentru secția de tir sportiv a CS Municipal Arad (antrenor Monica Toth).
România
Şoferul de TIR din Oradea care a provocat un accident în lanţ în Tomis Nord a avut parte de un "tratament dur" din partea agenţilor de la Poliţia Locală, primii care au intervenit la faţa locului.
2
Local
Tramvaiele din Arad au stat pe loc aproximativ jumătate de oră, marți înainte de prânz, după un incident petrecut în sensul giratoriu de la Podgoria.
ARADON Sport local
BUCUREŞTI. CS Municipal Arad s-a întors cu un bilanț excelent de la Campionatele Naționale U19 la tenis de masă. Fetele pregătite de Cristian Dodean, Patriciu Muntean și Andreea Fistyulof au cucerit trei medalii: două de argint și una de bronz.
ARADON Sport local
ARAD. A 24-a etapă din ultimul eşalon valoric al fotbalului judeţean, Liga 6, a consolidat poziţia celor de la Speranţa Turnu în fruntea clasamentului, în timp ce Victoria Zăbrani a revenit în „careul de aşi”.
UT Arad
Joi, 2 iulie va avea loc tragerea la sorţi a meciurilor din Superliga, sezonul 2026-2027.
Citiți principiile noastre de moderare aici!