28. iulie 2010 13:42; Reactualizat la: 28.07.2010 13:42


Melinte aşteaptă confirmarea

Melinte spune că nu are emoţii Melinte spune că nu are emoţii
ARAD. Secretarul executiv al PSD Arad, Marian Melinte, are nevoie de confirmarea Biroului Judeţean pentru a fi consilier.(7 comentarii)

Preşedintele interimar al organizaţiei municipale PSD Arad, Pavel Cristea, dezminte categoric zvonurile privind existenţa unor „contre” în privinţa ocupării postului de consilier municipal lăsat liber de către Teodora Hotăran. „Nu ştiu de unde au pornit toate aceste zvonuri. Abia pe data de 27 iulie am primit demisia oficială a Teodorei Hotăran din funcţia de consilier municipal din partea PSD. Următorul pe listă este Marian Melinte. Legea spune că, în cazul vacantării unui post de consilier, următorul pe listă îl ocupă, însă el trebuie validat de către conducerea organizaţiei, care poate decide altfel, dacă, de exemplu, constată că respectivul este incompatibil sau nu mai este membru al partidului”, spune Cristea.

Pe lege şi pe statut

În cele din urmă, tot partidul decide dacă îi acordă sau nu sprijinul politic. Pentru a nu o face, însă, trebuie să aibă dovezi serioase că respectivul a acţionat împotriva intereselor partidului, aducându-i grave prejudicii. Ceea ce, spun PSD-iştii, nu este cazul cu privire la Melinte.

„ Vom discuta în cadrul Biroului Judeţean, când va veni preşedintele Marius Lazăr de la Bucureşti, dar, repet, afirmaţiile că ar dori cineva să îi ia locul lui Melinte sunt minciuni, menite să creeze impresia că la organizaţia municipală lucrurile nu merg cum trebuie. Dimpotrivă, merg foarte bine, suntem în plin proces de organizare pe secţii de votare, iar Adunările Generale se desfăşoară conform programului, în pregătirea Conferinţei Municipale”, a mai adăugat Pavel Cristea.

JA-S.T



Recomanda articolul

Parerea ta Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria ARADON Ştirile judeţului Arad
Nopti albe la deszapezit
ARAD. Aradul scapă treptat de zăpadă. Firma care de ocupă de operațiunea marea debarasare, SC Polaris M Holding [...] mai multe »
Vrea toate scolile deschise
ARAD. Prefectul Călin Bibarţ a decis să menţină serviciul de permanenţă în primării până trece gerul. mai multe »
Razboi pe canalul Muresel
ARAD. Întubarea canalului Mureşel - soluţie propusă de mult de autorităţile locale, este considerată de [...] mai multe »
Glad Varga: „Vrem sa dezvoltam un centru de resurse pentru tineri”
Cu Glad Varga, despre voluntariat în Arad, despre viitorul ONG-urilor şi despre oferta din acest an a Asociaţiei [...] mai multe »
Ministrii PDL au facut de ras Aradul
ARAD. „Ministrul Traian Igaş a devenit celebru pentru gafele de exprimare, este o emblemă, un simbol al [...] mai multe »
Aceeasi Marie, cu alta palarie
ARAD. Liderii USL Arad consideră că instalarea noului guvern nu schimbă cu nimic situaţia României. mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou