Pantofii  erau aduşi din Grecia şi trebuiau să ajungă în Anglia. La volanul TIR-ului se afla un bulgar care a declarat că nu ştia nimic despre pantofii sport marca ''Nike'' din remorca automarfarului, deşi conform documentelor de însoţire a mărfii, şoferul transporta 294 de colete cu pantofi sport.  Aceştia  cântăreau 3.700 de kg iar valoarea mărfii se ridica la 10.584 de euro.

''Aceste bunuri sunt susceptibile a aduce atingere asupra dreptului de proprietate intelectuală din cauza lipsei sigiliilor specifice produselor de marcă, a certificatului de autenticitate şi a documentelor de provenienţă specifice mărcii de pantofi depistată'', a declarat Mihaela Leş, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Arad. Poliţiştii de frontieră continuă cercetările pentru a stabili autenticitatea produselor şi pentru a depista persoanele implicate.

Bunurile urmează să fie confiscate dacă se constată că acestea aduc atingere dreptului de proprietate, iar şoferul va fi cercetat pentru punerea în circulaţie de produse contrafăcute purtătoare ale unor mărci protejate fără acordul titularilor de marcă.

I.C.