15. noiembrie 2007 07:43; Reactualizat la: 15.11.2007 07:43


Sindicaliştii sar la gâtul lui Halchin

Sindicaliştii sar la gâtul lui Halchin
Directorul Penitenciarului Arad este acuzat de imixtiune în treburile Sindicatului „Pro Lex”.

Războiul de la Penitenciarul Arad continuă. Conducerea Sindicatului „Pro Lex” susţine că directorul Dan Halchin intervenine fără a avea dreptul în activitatea sindicală.

Asta, după ce, în urmă cu două săptămâni, câţiva lucrători au convocat, în mod nestatutar, spun liderii „Pro Lex”, «Adunarea Generală a Sindicatului», iar Halchin a pus la dispoziţia celor convocaţi un spaţiu din incinta Centrului de Formare şi Specializare a Ofiţerilor.

Într-o „informare” înaintată de preşedintele Viorel Flonta şi vicepreşedintele Codrin Drăgoi Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) se menţionează: „şedinţa a fost convocată, deşi conform statutului sindicatului, numai biroul executiv al acestuia putea convoca Adunarea Generală. În această perioadă, conducerea sindicatului se afla la întâlnirea Consiliului Federativ de la Moeciu, nefiind anunţată în timp util”.

De asemenea, conducerea FSANP mai este informată de faptul că Adunarea Generală a fost condusă de trei angajaţi ai Penitenciarului Arad, care nu fac însă parte din biroul executiv al sindicatului, conducerea unităţii de detenţie aprobând desfăşurarea acestei acţiuni la Centrul de Formare şi Specializare a Ofiţerilor.

„Chiar au fost aduse de acasă cadre, pentru a-i înlocui pe cei care erau în timpul serviciului spre a participa la adunare”, se plâng sindicaliştii. „E o imixtiune clară în treburile sindicatului venită din partea conducerii Penitenciarului. Noi, fiind plecaţi la Braşov, am aflat de convocarea acestei adunări generale de la nişte colegi care ne-au sunat”, a declarat Viorel Flonta.

Susţinere de la centru

Contactaţi telefonic, preşedinţii FSANP îşi susţin colegii de la Arad, afirmând că directorul Penitenciarului nu trebuia să permită desfăşurarea acelei adunări generale fără o adresă semnată şi ştampilată de conducerea sindicatului.

„Conform statutului sindicatului «Pro Lex», Adunarea Generală se convoacă de preşedintele de sindicat ca urmare a unei petiţii semnate de două treimi din membrii.

Această petiţie trebuie adusă la cunoştinţă preşedintelui, care e obligat astfel să convoace Adunarea Generală. Acest lucru nu s-a întâmplat. Implicarea conducerii Penitenciarului rezultă din faptul că directorul a aprobat folosirea centrului de formare fără o adresă semnată şi ştampilată de conducerea sindicatului. Mai mult, oamenii care s-au adunat au fost coordonaţi de o persoană ce ocupă o funcţie de conducere în unitate şi vă daţi seama cun reacţionează un agent dacă un ofiţer îi spune ceva”, susţine Alin Popescu, preşedintele de onoare al FSANP.

Edward Lucaci, preşedintele federaţiei a fost foarte tranşant. „E evident că, la Arad, activitatea sindicală e şicanată. Spun şicanată, deoarece doresc să mă exprim elegant”, a declarat Lucaci.

Halchin se apără

Pe de altă parte, directorul Dan Halchin susţine că nu poate fi vorba de niciun fel de imixtiune.

„Nici vorbă de aşa ceva. Potrivit legii nu poate fi vorba de vreo imixtiune. Oricare dintre colegi îmi poate solicita acordul pentru a folosi spaţiul din incinta Centrului de Formare a ofiţerilor. Au venit un număr de angajaţi care au susţinut că sunt membri de sindicat şi mi-au cerut un spaţiu pentru o întâlnire la care urmau să participe 100 de persoane.

Doar sala aceea era potrivită pentru aşa ceva. Mai trebuie să ştiţi că au fost mai multe cereri de învoire, venite din partea membrilor de sindicat, pentru a putea participa la adunare. Le-am aprobat, dar numai dacă îşi găsesc înlocuitor. Au vrut să meargă mai mulţi, dar nu toţi au găsit pe cineva care să le ţină locul”.

L.Ş.


Recomanda articolul


Ultimele stiri din categoria ARADON Ştirile judeţului Arad
Politistii, in actiune
ŞAGU.A fost prins hoţul de grâu. Poliţiştii din cadrul Poliţiei Comunale Şagu au identificat principalul [...] mai multe »
Indisciplina competitorilor
ARAD. Mai multe partide participante la alegeri nu respectă regulile privind afişajul. mai multe »
Sarbatoare si comemorare
ARAD. Ca în fiecare an, pe 24 mai, pe lângă sărbătorirea Înălţării Domnului, arădenii au avut parte şi de [...] mai multe »
Rock si motoare la Strandul Neptun
Week-end cu zeci de motoare, Harley Davidson-uri din Ungaria, Viţa de Vie şi Zdob şi Zdub. mai multe »
Unde mergem in Arad
CINEMA DACIA • Izvorul femeilor (Franţa, Maroc, Belgia, Italia), orele 15:00, 17:30, 20:00. CINEMA CITY [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou