7. octombrie 2007 13:16; Reactualizat la: 7.10.2007 13:16


Soluţii pentru şoselele morţii

Soluţii pentru şoselele morţii
Subprefectul Levente Horvath susţine că, la anul, vor începe, în judeţ, lucrări pe şoselele morţii.

 (11 comentarii)

Veşti bune în urma seminarului privind soluţiile pentru siguranţa traficului rutier pentru comunităţile locale, eveniment organizat la Timişoara, la care, din partea Aradului, a participat subprefectul Levente Horvath. Aradul va beneficia, în baza unui proiect Phare, confrom spuselor oficialului arădean, de lucrări pe cele opt drumuri ale morţii din judeţ, cuprinse în statistica neagră întocmită la nivel de ţară. 

Obiectivul proiectului disecat la Timişoara vizează reducerea cu 50 la sută a numărului accidentelor rutiere până în anul 2010. Proiectul propune, potrivit informării venite din partea Prefecturii Arad,  găsirea de soluţii pentru un număr semnificativ de puncte negre aflate pe drumurile naţionale, unde au loc frecvente accidente rutiere. Oficialii au identificat la nivel de ţară nu mai puţin de 158 de puncte negre, din care 17 se află în zona Regionalei de drumuri Timişoara. Din totalul celor 17, nu mai puţin de opt au fost identificate în judeţul Arad, la Nădlac, Arad, Vinga, Şimand,Vladimirescu, Bârzava, Vărădia de Mureş şi Săvârşin.

Împotriva accidentelor

Proiectul dezbătut acum de factorii de decizie îşi propune îmbunătăţirea siguranţei rutiere pe drumurile naţionale, prin crearea unei strategii generale de prevenţie şi prin elaborarea de soluţii specifice pentru fiecare punct negru în parte.

Potrivit subprefectului Levente Horvath, în cadrul acestui semniar au fost prezentate şi soluţiile tehnice pentru localităţile din judeţul Arad: instalarea de insule mediane şi de întoarcere în satele lineare, care reduc viteza de circulaţie, semaforizarea intersecţiilor, construcţia de trotuare şi refugii pentru pietoni, benzi rezonatoare la apropierea de sat, limitarea vitezei vehiculelor pe drumul naţional prin dispozitive de măsurare video.

Totodată, au fost prezentate şi puse la dispoziţia  participanţilor, pentru consultare şi comentare, planşele cu soluţiile tehnice pentru cele 8 localităţi din Arad. Va urma, acum, o perioadă în care cei direct implicaţi vor putea face amendamente şi modificări.

Optimism

Levente Horvath este optimist în privinţa demarării lucrărilor care să reducă numărul accidentelor pe şoselele din Arad (judeţul nostru ocupă, într-un clasament de acest gen, o poziţie fruntaşă).

„Conform promisiunilor făcute de  Compania Naţională de Autostrăzi si Drumuri Naţionale, pe parcursul anului 2008 vor fi efectuate şi primele lucrări. Conform consultanţilor,  în Arad au fost identificate 8 locaţii, denumite aşa zise puncte negre.

Pentru aceste localităţi, au fost elaborate soluţii tehnice care asigură siguranţa pentru pietoni, dar totodată creşte şi siguranţa celor care sunt în trafic, prin reducerea vitezei de circulaţie, prin amplasarea de camere video şi radar, respectiv prin construirea de insule mediane sau alei pentru pietoni şi biciclişti. Lucrările vor începe, cel mai probabil, anul viitor, pentru Nădlac, Vladimirescu, Bârzava, Vărădia de Mureş, Săvârşin, Şimand şi Vinga”, a susţinut Levente Horvath.

Factbox

7167 de accidente grave

Potrivit statisticilor, în România sunt:

- 15.934 km de drumuri naţionale

- 34.673 km de drumuri judeţene

- 29.581 km de drumuri locale

- aproximativ 4 milioane de maşini înmatriculate şi 228.500 motociclete (valoare care, raportată la numărul populaţiei, este considerată încă mică, dar în creştere semnificativă în viitorul apropiat)

- 7.167 de accidente grave pe an

- 44,6 morţi la 100 accidentaţi

- 1,2 morţi la 10.000 locuitori

A.B.


Recomanda articolul

Parerea ta Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria ARADON Ştirile judeţului Arad
Politistii, in actiune
ŞAGU.A fost prins hoţul de grâu. Poliţiştii din cadrul Poliţiei Comunale Şagu au identificat principalul [...] mai multe »
Indisciplina competitorilor
ARAD. Mai multe partide participante la alegeri nu respectă regulile privind afişajul. mai multe »
Sarbatoare si comemorare
ARAD. Ca în fiecare an, pe 24 mai, pe lângă sărbătorirea Înălţării Domnului, arădenii au avut parte şi de [...] mai multe »
Rock si motoare la Strandul Neptun
Week-end cu zeci de motoare, Harley Davidson-uri din Ungaria, Viţa de Vie şi Zdob şi Zdub. mai multe »
Unde mergem in Arad
CINEMA DACIA • Izvorul femeilor (Franţa, Maroc, Belgia, Italia), orele 15:00, 17:30, 20:00. CINEMA CITY [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou