De la New York până la Tokyo, de la Paris
până la Honolulu, sau de la Amsterdam
până la Arad, joi, pe data de 12 februarie
se organizează concomitent unul dintre cele mai
mari reţele de evenimente cu un singur scop
caritabil: colectarea de bani pentru a oferi apă
potabilă oamenilor din lumea a treia care duc
lipsă de această facilitate. Suma
acumulată, graţie voluntarilor de
pretutindeni, va fi transferată organizaţiei
non-profit
„Charity:Water”.În oraşul
nostru, acesta va avea loc în Cafeneaua
Literară Joy’s, de la ora 18.
„Acest eveniment este unul dintre multele
organizate voluntar în întreaga lume.
În Arad am luat decizia de a-l organiza deoarece
consider că este important să ajutăm
oamenii aflaţi în dificultate.
„Charity:Water” este un exemplu minunat
despre cum putem ajuta pe aproapele nostru. În
cadrul evenimentului vom strânge bani din bilete
pentru tombolă al căror premii au fost
oferite de site-ul Trilulilu (n.r. pe nivel
naţional) şi firma Leed Tech & IT pe
nivel local”, ne-a declarat Adrian Rotar, cel
care a adus „Twestival” şi în
oraşul nostru.
„Twestival” a început anul trecut,
în luna septembrie în Londra, când
câţiva useri al serviciului de comunicare
online „Twitter” s-au întâlnit
în realitate, realizând totodată
şi un mic eveniment prin care au strâns bani
pentru un scop nobil. În scurt timp, această
iniţiativă a luat o amploare colosală,
şi s-a extins pe nivel global, iar în aceste
zile, evenimentul beneficiează de un feedback
şi din partea unor voluntari români, şi
anume din Bucureşti, Cluj-Napoca, Galaţi
şi Arad.
Tomas Gagyi