22 ore | Indiferent de partidele care s-au perindat la guvernare după revoluţie, statul, prin companiile sale, a fost o simplă vacă bună de muls. Directorii societăţilor erau puşi acolo cu scopul clar de a drena sume uriaşe spre partidele de guvernământ şi firmele clientelare.
mai multe »
23.05.2012 |
Înainte cu mult de aderarea la Uniunea Europeană, României i s-au impus tot felul de reguli, iar docilii noştri guvernanţi s-au grăbit să le ducă la îndeplinire.
mai multe »
22.05.2012 |
Din două, una : ori preşedintele meu a tocit, înainte de a merge la summit-ul NATO, nişte cărticele, reuşind să înţeleagă câte ceva, ori abia acum a decis să spună, smulse cu forcepsul, câteva cuvinţele despre sfâşierile lăuntrice pe care le trăieşte de când, prin bunăvoinţa americanilor, s-a înscăunat a doua oară la Cotroceni.
mai multe »
17.05.2012 |
Iritat de pretenţia lui MRU de a deveni noul tătuc al trupelor de uscat, foşti puşcaşi marini pe vremea când tătuc le era matelotul, Adriean Videanu spune că premierul de 78 de zile a avut o exprimare nefericită atunci când i-a invitat pe portocalii să devină ungureni.
mai multe »
16.05.2012 |
Aşa după cum am arătat, dispariţia pragului electoral ar putea să aducă în Parlament o sumedenie de reprezentanţi ai unor partiduleţe formate peste noapte, exclusiv în folosul unor oameni plini de bani sau cu mare notorietate.
mai multe »
15.05.2012 |
Pot să înţeleg că este frustrant pentru candidatul la un post de parlamentar să obţină cele mai multe voturi în colegiul său, dar să ajungă senator sau deputat cel de pe locul doi sau chiar trei, pentru că aşa decide ruleta redistribuirii.
mai multe »
11.05.2012 |
Într-o bună zi a anului de graţie 1994, pe culoarele Parlamentului, împreună cu teribilii "caţavenci" Mircea Toma şi Liviu Mihaiu, stăteam de poveşti cu fostul senator Vasile Văcaru, Dumnezeu să îl ierte.
mai multe »
30.04.2012 |
Cu mintea dusă în vremurile în care ludovicul era monedă imperială, Orbanul băsist îşi face datoria până la capăt. Văzând că aparent incompatibilii Ponta şi Crin se gândesc deja cum să planifice viitorul partidelor pe care le conduc, Ludovicul vine şi mai bagă un motiv de zâzanie : prioritatea absolută a viitorului guvern trebuie să fie suspendarea lui Băsescu. Cică, asta ar fi dorinţa poporului, care trebuie respectată şi dusă la îndeplinire.
mai multe »
24.04.2012 |
Din lipsă de cvorum, Camera Deputaţilor nu a putut adopta, marţi, niciuna dintre legile aflate pe ordinea de zi, chit că opoziţia promisese că va veni la lucrări când este vorba despre legi legate de interesul naţional. Or, adoptarea tratatului fiscal, au recunoscut inclusiv Ponta şi Antonescu, ar cam face parte din această categorie.
mai multe »
20.04.2012 |
Când îi aud pe transfugii din PDL că trec la liberali pentru că nu au mai putut suporta atmosfera din partid, sacrificiile inutile şi nejutificate impuse populaţiei, politicile economice catastrofale sau dictatura internă, mă apucă râsul. După aceea, când liberalii îi ridică pe trădători în slăvi, numindu -i valori şi mai nu ştiu cum, mă apucă plânsul. Ipocrizia a ajuns, în ambele tabere, la cote inimaginabile, făcându – l pe bietul alegător să nu mai ştie încotro să o apuce.
mai multe »
17.04.2012 | Ştiu că voi stârni furia unor mămici care consideră că li se cuvin - şi că, la urma urmei, nu e treaba mea cum le obţin – indemnizaţii grase pentru creşterea copilului. Ştiu că voi fi aspru blamat pentru lipsa mea de apreciere faţă de cele care duc mai departe fala propriilor familii şi a neamului românesc, atunci când susţin că nu sunt de acord ca mămicile să primească 85% din media veniturilor pe ultimele 12 luni.
mai multe »
12.04.2012 |
De regulă, suntem tentaţi să dăm cu piatra în politicienii care, de sărbători, fac pomeni celor săraci, având mare grijă să care după ei o liotă de ziarişti.
mai multe »
11.04.2012 |
De câteva zile încoace, şoferilor au început să le tresalte inimile de bucurie şi speranţă : Senatul a adoptat proiectul de lege care prevede că maşinile parcate ilegal nu mai pot fi ridicate decât dacă blochează circulaţia.
mai multe »
09.04.2012 |
Nu demult, Gheorghe Funar spunea că PRM va încerca să sensibilizeze toate partidele româneşti din zonele în care maghiarii sunt majoritari sau au o pondere însemnată, în sensul de a se alia la alegerile locale.
mai multe »
08.04.2012 |
Proaspăt uns vicepreşedinte liberal, Sorin Frunzăverde s – a înhămat la treabă, exprimându -şi opiniile personale despre problemele care frământă naţiunea. Ce e drept, nu este tipul de om care să se bage cu de – a sila în seamă, fiind, mai degrabă, căutat cu insistenţă de către ziarişti.
mai multe »
05.04.2012 |
Un mare scandal s – a iscat zilele acestea din cauza votului referitor la Kosovo, dat de către europarlamentarii români. Acuzele că nu îşi fac treaba pentru care au fost trimişi acolo – promovarea intereselor României – au curs gârlă.
mai multe »
04.04.2012 | Având întipărită pe creier imaginea celulei sordide cu veceul sub nasul lui, în care a petrecut o noapte, Dinu Patriciu munceşte cu râvnă să îşi îndeplinească planul trasat de către cel care decide dacă va mai avea sau nu parte de acel coşmar.
5 mai multe »
03.04.2012 | Aşa zisul independent Iulian Urban, care încă votează alături de foştii săi colegi, pedeliştii, susţine că are informaţii sigure că aceştia pregătesc revenirea la votul pe liste, pentru ca grangurii să fie siguri că vor intra în Parlament, punându – se în fruntea listelor.
mai multe »
02.04.2012 | Exclusul Cristian Preda şi – a exprimat regretul pentru faptul că în partid vocea preşedintelui Traian Băsescu nu a mai fost ascultată, ceea ce a dus PDL într -o situaţie disperată. O gogomănie mai mare nici că se putea auzi !
mai multe »
29.03.2012 |
Din ce în ce mai apăsat, comentatorii politicii româneşti încep să spună că PDL a decis să îl lase din braţe pe Traian Băsescu şi că aceasta ar fi singura cale de salvare a partidului.
mai multe »
28.03.2012 |
După ce Sebastian Lăzăroiu a tunat şi a fulgerat împotriva lui Sorin Frunzăverde, catalogându – l drept „gunoi”, Emil Boc a luat – o pe coarda sentimentală, recitând esenţa imnului democraţilor „vântul bate, apa trece, pietrele rămân” şi icnind din rărunchi, cu ochii înlăcrimaţi, „casa părintească nu se vinde”.
mai multe »
27.03.2012 |
Aşadar, însuşi prim – vicepreşedintele PDL, Sorin Frunzăverde, a dezertat de sub drapelul lui Boc şi a trecut, cu surle şi trâmbiţe, în tabăra lui Crin Antonescu.
mai multe »
26.03.2012 | PDL -iştii o ţin maţu – gaia cu modificarea Constituţiei, deşi ştiu precis că nici ei nici opoziţia nu au de gând să treacă, în acest an, la reducerea numărului de parlamentari, fie cu o singură Cameră, fie cu două.
mai multe »
22.03.2012 |
Nu o să spun „am trăit s-o vedem şi pe asta”, nici „vai de noi, unde am ajuns” nici alte căinări de genul acesta. La urma – urmei, ce e rău în faptul că ţiganca Sultana şi – a făcut partid politic ?
mai multe »
21.03.2012 |
Am spus, nu odată, că reducerea numărului de parlamentari şi adoptarea sistemului unicameral va fi una dintre temele de campanie ale lui Traian Băsescu şi ale PDL, pentru a – i face troacă de porci pe cei din opoziţie, care tânjesc după salarii grase luate pe degeaba.
mai multe »
20.03.2012 |
Niciun om normal la cap nu poate fi de acord cu tăierea salariilor tuturor bugetarilor şi reducerea pensiilor, prin introducerea plăţii CAS.
mai multe »
16.03.2012 | Aflat în campanie electorală, preşedintele Franţei îi spune poporului că republica trebuie să ajungă să conducă Europa.
mai multe »
14.03.2012 | Traian Băsescu le-a mai trasat pedeliştilor o temă predilectă pentru campania electorală, presându-i să purceadă la dezbaterea modificării Constituţiei, astfel încât în maximum două luni proiectul să ajungă în plen.
mai multe »
13.03.2012 | Actuala Uniune Democratică a Maghiarilor din România este pe punctul de a-şi cânta cântecul de lebădă. Obişnuită să fie mereu alături de putere, această formaţiune a fost mereu cocoloşită, folosită pe post de balama de către guvernele care s-au perindat la putere, cu excepţia Guvernului Văcăroiu.
mai multe »
12.03.2012 | După ce se decisese ca „Mişcarea Populară” să treacă printr-un test de fiabilitate la alegerile locale, urmând ca această denumire şi sigla „inima” să fie folosite acolo unde partidele cădeau de acord, situaţia s-a răsturnat.
mai multe »
08.03.2012 |
Pedelistul Cezar Preda constată abia acum că UDMR este duplicitară, că pretinde mult prea mult pentru serviciul de a menţine la putere partidul lui Traian Băsescu, iar UNPR are şi el un comportament „neprietenos”.
mai multe »
07.03.2012 |
Foarte hotărât, aşa zisul preşedinte al UNPR, Marian Sârbu, a anunţat că partidul nu este interesat de „Mişcarea Populară”.
mai multe »
05.03.2012 |
Judecătorul care a eliberat mandatul de reţinere pentru magistratul de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a motivat aceasta prin necesitatea ca sistemul judiciar românesc să încerce să se recredibilezeze, arătând că îşi elimină „elementele perturbatoare”. Adică acelea care perturbă ordinea de drept.
mai multe »
02.03.2012 | Ministrul Leonard Orban spune că, în eventualitatea destrămării Uniunii Europene, nu este exclus ca pe bătrânul continent să reapară războaiele. Evident, în perioadele de puternice crize, de sărăcie şi foamete, probabilitatea izbucnirii unor războaie este foarte mare, naţiunile puternice căutând surse de hrănire a propriilor cetăţeni.
mai multe »
28.02.2012 | După ce onor Curtea Constituţională şi-a făcut datoria, trântind Legea Lustraţiei, PDL-iştii au profitat de boicotul opoziţiei pentru a şi-o trece în cont, ca realizare personală a lor şi a lui Traian Băsescu.
mai multe »
27.02.2012 | Dacă este adevărat că Băsescu are intenţia de a-l numi pe Teodor Meleşcanu şef la SIE, în locul lui Mihai Răzvan Ungureanu, cred că Meleşcanu ar trebui să se gândească de două ori înainte de a accepta.
mai multe »
26.02.2012 |
Europarlamentarul Cristian Preda spune tranşant că prezenţa UNPR în viitoarea „Mişcare Populară” ar putea să discrediteze ideile din care- chipurile- s-ar zămisli sărăcuţa Albă ca Zăpada.
mai multe »
23.02.2012 |
Sub presiunea apropierii alegerilor, formarea „Mişcării Populare” a fost readusă în discuţie şi are şanse destul de mari să fie realizată. Că va funcţiona şi la locale şi la generale, că va exista sau nu va exista, îmi este absolut egal. Mă interesează mai mult scopul pentru care se face.
mai multe »
22.02.2012 |
Dacă-i dai nas lui Ivan, el se suie pe divan, zice o veche zicală românească. În cazul politicii de pe Dâmboviţa, Ivan este UNPR-ul, partid zămislit în laboratoarele Cotroceniului şi născut cu ajutorul forcepsului, direct în Parlamentul României.
mai multe »
21.02.2012 |
Aşadar, Grecia este salvată de faliment. Nu numai că va primi un nou împrumut pe termen lung, de 130 miliarde de euro, ci va beneficia şi de ştergerea a peste o sută de miliarde din datorie.
mai multe »