Şi asta, nu pentru că în PD-L n-ar fi nemulţumiţi. Sunt destui – şi printre greii partidului, care îndură de ani buni regimul cazon, şi printre cei mai de curând înregimentaţi, mai tineri şi cu sânge mai înfierbântat.
Pedeliştii vor rămâne supuşi, acceptând să execute ordinele lui Zeus întocmai şi la timp, fără să crâcnească, până după alegerile, locale şi parlamentarele din 2012. Supuşenia este dictată de spiritul de conservare care se manifestă atât la nivel individual, cât şi la scara întregului partid. Atunci, în 2012, PD-L se va ataşa pentru ultima oară la „locomotiva” Băsescu, spre a fi tractat pe culmile puterii. Pentru că, nimeni nu cred că se îndoieşte, democrat-liberalii au crescut vertiginos (dar artificial) doar ca reflex al simpatiei majorităţii electoratului pentru Traian Băsescu. Altfel spus, simpatia pentru tătuc a fost atât de generoasă încât s-a revărsat din belşug şi peste ai săi – peste cei din partid şi, aidoma, peste membrii familiei (vezi ascensiunea mezinei Elena).
Dar, odată trecută puntea, în 2012, fie pe scut, fie sub scut, fie la putere, fie în opoziţie, mulţi îşi vor lepăda haina incomodă şi nedemnă a obedienţei. Nemulţimirile acumulate de-a lungul anilor vor erupe zgomotos. Va fi semnalul încercării PD-L de-a fi el însuşi şi nu remorca, jucăria ori reflexia personalităţii lui Traian Băsescu în apele încremenite ale lucidităţii. Abia atunci generaţia reprezentată de Cristian Preda şi Sever Voinescu va putea face rechizitoriul pentru „procesul băsescianismului”, delimitându-se atât de vechea gardă, cât şi de Zeus. De se va întâmpla aşa, nu va fi nicio nenorocire. Dimpotrivă, nenorocirea ar veni dacă, după Băsescu, PD-L va încerca să marşeze tot cu Berceanu, Videanu, Blaga et co.
Summa summarum, cine crede că în PD-L se va schimba ceva, în următorii trei ani, este naiv. Cât timp Băsescu este util, nici musca nu se va auzi în partid, iar uraganele vor bântui doar peste PSD şi PNL.
T.M.
