21. mai 2009 17:22; Reactualizat la: 21.05.2009 17:22


Absurdităţi ţărăniste

Bătălia pentru adjudecarea a ceea ce a mai rămas din PNŢCD a căpătat deja conotaţii absurde. Dacă înainte de înscrierea partidului în cursa electorală pentru alegerile europarlamentare mai puteam găsi un dram de justificare în pretenţiile fiecăreia dintre părţi, acum a devenit de neînţeles îndîrjirea cu care aripa Sârbu, rămasă înafara procesului electoral, se străduieşte să îi convingă pe cei aproximativ 1% dintre electori care ar vota PNŢCD să nu voteze partidul. (1 comentariu)


Adică, dacă nu suntem noi partidul, vă
ordonăm, stimaţi partizani ai partidului
nostru istoric, să nu mergeţi la vot. Ce e
mai trist pentru ţărănişti,
părţile implicate în conflict
amestecă în toată
tărăşenia nume precum Ion Diaconescu,
Doina Cornea sau surorile Coposu, fiecare parte
crezând că în acest fel
câştigă o oarecare legitimitate.


Dacă aripa Sârbu ar participa, sub o
formă sau alta, la alegeri, ar fi normal să
le ceară ţărăniştilor să
nu voteze cu ceilalţi, ci cu ei. Aşa,
însă, încrâncenarea lor nu are
nicio noimă, decât dacă vor să
dirijeze voturile, atâtea câte sunt ele,
spre un alt partid. Având în vedere faptul
că PNŢCD se mai putea baza doar pe
puţinii „talibani” care au
înfundat puşcăriile comuniste sau pe
urmaşii lor, spre ce partid ar putea
să-şi îndrepte voturile,
scârbiţi de situaţia în care
epigonii au dus partidul lui Coposu şi Maniu? Spre
liberali, în virtutea faptului că este un
partid istoric ? Greu de presupus. Spre PSD sau PD-L?
Tot atât de greu de presupus, dacă ne
gândim că oamenii cu convingeri
ţărăniste văd în aceste
partide continuatorii comunismului.


Mai rămâne de luat în calcul PRM-ul.
Dacă pentru partidele mari acapararea a ceea ce a
mai rămas din electoratul ţărănist
nu ar însemna mare lucru, pentru Vadim şi
Becali câteva zeci de mii de voturi ar putea fi
tot atât de importante ca aerul şi apa
şi, dacă luăm în considerare
latura naţionalistă a
ţărăniştilor, acest transfer de
voturi devine chiar probabil. Aşadar, pe cale de
consecinţă, vor cei din aripa Sârbu
să ajute PRM-ul, sau nu sunt conştienţi
de urmările atitudinii lor ? Înclin să
cred că varianta a doua este cea reală, iar
cauza unui astfel de comportament este dorinţa ca
lista PNŢCD să primească un procentaj de
genul 0,2 %. Un astfel de rezultat ar fi speculat la
maximum de către cei care spun că ei sunt
adevăraţii lideri ai partidului. Aceştia
vor înfiera cealaltă aripă, o vor acuza
că au dus partidul în groapă şi,
în eventualitatea că nu vor
câştiga partidul la tribunal, vor
anunţa cu surle şi trâmbiţe
înfiinţarea unui nou partid, clădit pe
valorile ţărăniste, în care vor fi
chemaţi să se înscrie toţi cei
care au fost amăgiţi şi pe urmă
dezamăgiţi etc, etc, etc. Dacă,
însă, prin cine ştie ce miracol
PNŢCD ar reuşi un rezultat în jur de
4%, ca să nu mai vorbim de 5%,
cârcotaşii ar pierde definitiv
bătălia. În condiţiile unei
participări la vot de 33%, un nucleu stabil de
alegători care reprezintă 1,5% aduce
rezultatul la 4,5%. Desigur, condiţia este ca acel
nucleu să fie mobilizat de către cineva
şi tocmai de aceea se încearcă
demobilizarea lui.

Simion Todoca



Recomanda articolul

Parerea ta Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria ARADON opinii
Romani, fiti optimisti!
Tineretul studios de astăzi nu are de unde să ştie poveştile pe care le învăţam noi la şcoală, aşa că [...] mai multe »
Colonialism in Europa
Traian Băsescu, Emil Boc şi „trompetele lor” ne ameninţă zilnic că, dacă nu mai strângem cureaua, dacă [...] mai multe »
Lacustele PDL au invadat tara
România trece prin perioada unei nenorociri căreia greu îi găseşti un precedent. De câţi ani, ţara este [...] mai multe »
Noile profetii ale lui „Tata Omida”
Sebastian Lăzăroiu, acest „Tata Omida” al scenei politice, continuă şirul prezicerilor. Mai zilele trecute o [...] mai multe »
La plecarea lui Ion Diaconescu
S-a stins şi Ion Diaconescu, la o vârstă frumoasă şi după o viaţă zbuciumată. Se spune că despre morţi se [...] mai multe »
Vise care au devenit obsesie
Chiar dacă i se pun piedici (vezi tăierea pensiilor), chiar dacă partenerii de coaliţie zic „ba”, preşedintele [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou