Nu discutăm acum şi aici dacă îl mai interesează ce se va întâmpla cu partidul, constatăm doar ce metode a folosit pentru a-şi atinge ţelul.
După ce a ajuns parlamentar pe când abia îi dăduseră tuleiele, după ce a ajuns ministru şi preşedinte de partid, Crin Antonescu îşi doreşte cu ardoare să ajungă preşedinte al României. Pentru aceasta, a decis că nu are altă soluţie decât folosirea unei reţete verificate, adică popularitate plus sprijinul necondiţionat al unei puternice maşinării de partid. După ce a câştigat o cotă apreciabilă de popularitate- altfel decât jucând după manele şi geamparale, cu palmele pe duşumea şi cu capul sub fustele pirandelor- a pus accentul pe partea a doua a strategiei lui Băsescu, subordonarea necondiţionată a partidului. Exemplul PNL Arad este edificator în acest sens. Ofuscat de faptul că liberalii arădenii au îndrăznit să nu accepte să li se impună un preşedinte, a trecut la atitudini de genul „vă arăt eu vouă”.
Tare mă tem că procedând în teritoriu în acest fel îşi taie singur craca de sub picioare, distrugând tocmai maşinăria de care are nevoie. Pe parcursul mai multor campanii, liberalii arădeni mai mult au mimat decât să se implice cu adevărat, tocmai din cauza atitudinii dispreţuitoare a conducerii centrale faţă de ei. Nimeni nu răspundea cu adevărat de nimic, interimarii neavând prea multă autoritate, tocmai pentru că erau impuşi, ba, pe deasupra, mai şi veneau pe capul lor aşa zişi specialişti care habar nu aveau de nimic şi nici nu-i interesa altceva decât să îşi umple buzunarele. Dacă Antonescu nu va înţelege că mai întâi trebuie să le dai oamenilor dreptul să decidă pentru ei, iar abia după aceea, tocmai în virtutea faptului că le-ai oferit ceea ce vor, să le ceri supunere necondiţionată, nu va ajunge niciodată la statutul de lider autentic şi- prin ricoşeu- chiriaş la Cotroceni.
Simion Todoca
