Căpitanul, când este limpede la minte, dă comenzi anapoda. Când nu este, poate fi suspectat de simptome bizare, paranoice, care pun în pericol securitatea „întregului echipaj”, precum în „Revolta de pe Caine” (The Caine Mutiny), romanul lui Herman Wouk. Problema primeşte accente dramatice atunci când îţi dai seama că pe „vas” nu este cineva capabil, nici interesat să treacă la timonă.
Preşedintele Traian Băsescu ne-a şi avertizat, de altfel, să nu ne aşteptăm la ceva bun. Pentru că nici dumnealui, nici Guvernul, nici Banca Naţională nu îşi propun să scoată ţara din criză. Aşa că nu trebuie să ne revoltăm că plutim spre nicăieri, în derivă. Unde nu este scop, nu e nici zbatere, preocupare. Apoi, cum am putea fi revoltaţi, din moment ce dumnealui ne-a atenţionat că Puterea nu va avea nimic de-a face cu criza şi, cu toate acestea, l-am reales în fruntea ţării!?
Premierul Emil Boc şi-a dovedit şi el incompetenţa, zi de zi, cu patru formule ministeriale la rând. Nu ne-am convins că nu este omul potrivit la locul potrivit? Sigur că ne-am convins. Dar Căpitanul îl păstrează ca secund pentru că este ascultător şi nepreocupat de validitatea ordinelor pe care le primeşte. Mai mult, Emil Boc este incapabil să se revolte împotriva Căpitanului, aşa cum a făcut-o tânărul secund de pe Caine. Mă întreb, adesea, la ce-i foloseşte puterea Căpitanului, dacă, iată, corabia ia apă şi nu mai poate fi controlată. Ce mulţumire poate avea văzând că nici 20 la sută din populaţie nu mai are încredere în el şi în partidul său. Ce poate vorbi Traian Băsescu cu sine însuşi, când se uită dimineaţa în oglindă, după ce i-a amăgit pe oameni cu sloganul „Să trăiţi bine!”, şi a ajuns să taie pensiile, salariile, ajutoarele sociale? Mai are dumnealui conştiinţă? Nimic nu mai este sigur în ţara asta. Plutim spre nicăieri, agonizăm fără să tragem vreo nădejde de mai bine, iar preşedintele şi ai săi ne ţin captivi pe corabia care ia apă.
Tristan Mihuţa
