Adică, era mai important ca elevii să absolve în masă, decât să se pună accent pe însuşirea temeinică a unor cunoştinţe. După 1989, situaţia nu s-a schimbat, cum te-ai fi aşteptat. Ba, dimpotrivă, putem afirma că procesul de învăţământ, calitatea acestuia, a continuat să se deterioreze.
Ei bine, reforma pe care se străduieşte s-o implementeze ministrul Daniel Funeriu vizează trecerea la un învăţământ de performanţă, iar pe seama performanţei elevului se va măsura (evalua) performanţa dascălului, a directorului de şcoală, prestigiul şcolii în ultimă instanţă. Proiectul este unul ambiţios. Pentru că propune schimbări radicale, o viziune pragmatică asupra demersului educativ. Legea Funeriu este „duşmanul” de moarte al rutinei, al suficienţei, al mediocrităţii. Ea introduce, ca măsură a valorii activităţii desfăşurate la catedră, performanţa. Se deschide astfel posibilitatea diferenţierii profesorilor în funcţie de rezultatele proprii, concrete ale muncii fiecăruia. Este, la urma urmei, singura cale a dăscălimii de a ieşi din umilinţă şi de a-şi câştiga respectul în societate.
Interesantă mi se pare prevederea ca directorul şcolii să fie angajat ori revocat de către consiliul de administraţie al respectivei şcoli. Nu e vorba doar de descentralizare, de ieşirea de sub tutela inspectoratului ori a ministerului. Ci şi de o schimbare de optică în procesul de învăţământ. Directorul se va impune ori va eşua managerial în funcţie de performanţa şcolii – deoarece finanţarea urmează elevul, între şcoli, între directori se declanşează o competiţie serioasă pentru a atrage elevii, adică pentru asigurarea finanţării. În aceste condiţii, fiecare director va angaja doar profesori competenţi, care să-l ajute, nu să-i diminueze performanţa managerială. Sigur, nu toţi dascălii sunt încântaţi că trebuie să iasă din monotonul ritm al rutinei şi, deodată, să muncească în mod serios. De aceea, mulţi se vor împotrivi reformei, ascunzându-se în spatele mişcărilor sindicale.
Tristan Mihuţa
