10. martie 2010 14:09; Reactualizat la: 10.03.2010 14:09


Doamna Udrea oferă pildă

Traian Băsescu se află în al doilea mandat de preşedinte şi ţepele promise tot nu şi-au făcut apariţia în Piaţa Victoria.

Mai mult, deşi Băsescu câştiga alegerile din 2004 cu slogane de luptă împotriva „sistemului ticăloşit” şi corupt, sistemul băsescian s-a ticăloşit şi mai mult, iar corupţia a luat o amploare fără precedent. Primarii ţării cad pe capete şi mulţi alţii, inclusiv preşedinţi de consiliu judeţean, dorm iepureşte, ca nu cumva să le sune mascaţii la uşă. Miniştrii, secretarii de stat, directorii din ministere, actuali sau foşti, dacă nu sunt încălţaţi deja cu dosare penale, au şi ei probleme cu somnul, tot din pricina mascaţilor.

 Corupţia şi jaful continuu din bugetul statului sunt o explicaţie sau, mai bine, o cauză a faptului că la noi criza economică este mai dramatică decât în alte părţi. După cât se fură de la buget, nu te mai miri că nu sunt bani pentru pensii, pentru salarii, pentru spitale şi şcoli etc. Una dintre metodele cele mai uzuale de hăcuire a bugetului este cea a licitaţiilor. În majoritatea covârşitoare a cazurilor, licitaţia este câştigată de clienţii din categoria „băieţilor deştepţi”. Vorbim de licitaţii cu dedicaţie, în care câştigătorul vine cu un preţ de damping, iar pe urmă, prin acte adiţionale, preţul urcă, de regulă, cu până la 50 la sută.

 Metoda actelor anexe nu o ştim numai noi. O ştie, iată!, până şi doamna Elena Udrea. Aflată în plină cursă de recuperare a imaginii, doamna ministru Udrea se arată consternată de faptul că, după ce a cerut o analiză a tuturor contractelor gestionate de Ministerul Dezvoltării Teritoriale şi Turismului, valoarea a peste 90 la sută dintre contracte este majorată cu aproape 50% de actele adiţionale. Spun că „dezvăluirea” Elenei Udrea este un gest de retuşare a propriei imaginii pentru că mă îndoiesc să nu fi cunoscut, din auzite, dacă nu din ambientul familial, cum se câştigă licitaţiile şi cum se stoarce bugetul statului. Oricum ar fi, doamna Udrea a decis să limiteze, în viitor, orice majorare la 10%, nu mai mult. Propunere cu care ministrul Transporturilor, Radu Berceanu (deşi se plânge veşnic de lipsa banilor), nu este de acord.  Să ne mirăm?

T.M.


Recomanda articolul

Parerea ta
Care este parerea ta?
Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria ARADON opinii
Vacuta s-a pus pe fite
Indiferent de partidele care s-au perindat la guvernare după revoluţie, statul, prin companiile sale, a fost o simplă [...] mai multe »
Simandicoasa coana Europa
Înainte cu mult de aderarea la Uniunea Europeană, României i s-au impus tot felul de reguli, iar docilii noştri [...] mai multe »
Vorba lui Matache macelarul
Din două, una : ori preşedintele meu a tocit, înainte de a merge la summit-ul NATO, nişte cărticele, reuşind [...] mai multe »
Ungureanu de Basesti
Iritat de pretenţia lui MRU de a deveni noul tătuc al trupelor de uscat, foşti puşcaşi marini pe vremea când [...] mai multe »
Reintoarcerea la CPUN ? (II)
Aşa după cum am arătat, dispariţia pragului electoral ar putea să aducă în Parlament o sumedenie de [...] mai multe »
Reintoarcerea la CPUN ? (I)
Pot să înţeleg că este frustrant pentru candidatul la un post de parlamentar să obţină cele mai multe voturi [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou