Tăcerea nu este o calitate, nu este
întotdeauna „de aur”. O comunitate
vie are nevoie de opinii, de dezbateri asupra devenirii
obştei. De aceea, când se face auzită o
singură voce, când ceilalţi tac,
uşor se instalează un „comando”
dictatorial care să decidă după bunul
său plac. Şi, vai!, cât de periculos
poate abuza de tăcerea, de complicitatea
involuntară a comunităţii.
A nu şti să asculţi şi nici
să accepţi alte opinii, nu este o calitatea
pentru un politician. Nici pentru un edil.
Dimpotrivă, este un handicap care, în timp,
va altera orice carieră politică. Nimeni nu
le ştie pe toate, nimeni nu este perfect.
Dialectica gândirii este de neconceput
fără dezbatere, fără o atitudine
critică asupra unor programe, fapte, gesturi.
În condiţiile liniştei
apăsătoare şi plictisitoare, care
domină Aradul de ceva vreme, trebuie să ne
bucure ieşirea la rampă a unor tineri
arădeni, care simt nevoia să spargă
tăcerea. Mă gândesc, în primul
rând, la Claudiu Cristea, Cosmin Galu şi
ceilalţi tineri din Mişcarea
Arădeană. Faptul că iau
poziţie, săptămânal,
faţă de varii aspecte ce privesc comunitatea
arădeană nu poate fi decât în
avantajul tuturor. Al edililor, pentru că se simt
controlaţi, traşi de mânecă,
dacă e cazul, temperaţi în elanul
specific voluntariştilor cu o părere extrem
de bună despre ei înşişi; al
cetăţeanului, pentru că se simte
reprezentat şi apărat de abuzuri; în
fine, repetata ieşire în public, luarea de
atitudine în chestiuni de interes general
îi impune pe aceşti tineri atenţiei
şi încrederii cetăţenilor.
Personal, apreciez şi tenacitatea Teodorei
Hotăran. Semnalează nereguli, are
iniţiative de interes. Sper să reînvie
şi spiritul combativ al lui Tiberiu Dekany,
după cum mizez pe tenacitatea lui Ciprian Luca.
Aradul are nevoie imperioasă de un cor al
cetăţii, în competiţie cu cel al
puterii. Oricare ar fi acea putere.
Tristan Mihuţa
