Doctrinele au devenit un moft pentru politicianul nostru. Te poţi culca seara democrat de stânga, în partid afiliat Internaţionalei Socialiste, şi te poţi trezi dimineaţa în partid de dreapta, afiliat Popularilor Europeni. Fără să se schimbe nimic – aceiaşi lideri, aceiaşi membri, aceleaşi principii, aceleaşi mentalităţi. Diferă doar moftul de-a nu te mai revendica de la stânga, ci de la dreapta. Este cazul metamorfozei cameleonice a PD (PD-L), ca reacţie la ambient (se poate citi şi „ca supărare şi revoltă a PD pentru că PSD a fost acceptat în Internaţionala Socialistă”).
Că doctrinele şi, prin reflex pragmatic, programele doctrinare ale partidelor sunt, la noi, „scriituri” prăfuite, asupra cărora nu mai cad ochii nimănui, pentru rememorare, se vede şi din modul în care se guvernează în această ţară. Se elaborează politici economice şi sociale incoerente. Aşa-zisa dreaptă guvernează excelând în măsuri de stânga – cum au procedat liberalii în guvernarea lui Tăriceanu ori cum procedează astăzi portocaliii, care promovează un egalitarism şi un populism care te duc cu gândul la anii „epocii de aur”.
Lipsa principiilor şi a principialităţii este însă un fenomen de care te izbeşti la tot pasul. Iată epidemia dezertărilor din PNL şi din PSD, şi coagularea unui grup al „independenţilor” în care singurul element comun este promiscuitatea morală şi ideologică. O adunătură de liberali şi social-democraţi, de „stângişti” şi „dreptişti”, unii cu repetate rătăciri pe traseul politic, o trupă în care „şeful mafiei personale a lui Adrian Năstase”, cum îl cataloga Traian Băsescu pe Gabriel Oprea, se ţine de mână cu un Cristian Diaconescu, cu Miki Şpagă, cu „liberali” expiraţi etc. În afara principialităţii se plasează şi preşedintele Băsescu, pentru care „şeful mafiei” devine om de sprijin, pe care îl răsplteşte cu înaintarea în gradul de general, ba îl mai pune şi ministru la Apărare! În politica românească, există atâta promiscuitate morală încât, dacă, printr-o minune, s-ar materializa, ne-ar scârbi cu solzii săi soioşi şi urât mirositori.
Tristan Mihuţa
