În momentul de faţă, raportul de forţe din Parlament, fără cei din UNPR, înclină uşor înspre coaliţia de guvernământ: puterea are 227 de parlamentari, în vreme ce opoziţia are 213. Nu este o diferenţă mare, irecuperabilă, pentru ca opoziţia să răstoarne guvernul, la asumarea răspunderii pe măsurile de austeritate. Cu atât mai mult cu cât, iată, ieri, un senator PD-L, Iulian Bădescu, şi-a anunţat trecerea la PSD, iar alţi parlamentari portocalii ameninţă că vor părăsi şi ei partidul.
Una peste alta, o moţiune de cenzură, în condiţiile date (confuze şi tensionate) ar putea duce la a doua cădere a Cabinetului Boc, la un interval de numai trei trimestre. Totul depinde însă de calculele lui Traian Băsescu. Desigur, şeful statului a luat deja în calcul renunţarea la Emil Boc, cel care, împreună cu echipa sa, a dezamăgit profund populaţia. Singura necunoscută este dacă Zeus va profita de asumarea răspunderii pentru a scăpa de acest guvern, uzat şi atât de urât de către români, sau îi va prelungi agonia cu alte câteva luni. Dacă va considera că momentul îi este oportun, nu va ezita să dirijeze câţiva parlamentari ai PD-L şi pe cei din UNPR să voteze împotriva guvernului.
De ce i-ar fi utilă lui Băsescu despărţirea de Boc? Pentru a încerca o dezamorsare a stării tensionate şi pentru a da cetăţeanului satisfacţia (e drept, cinică) de a-l vedea pe Boc plecat. Ar fi precum o manevră de a redresa „balonul” în care se află, aruncând balast din nacelă. Interesaţi să cadă acum guvernul sunt şi cei din UNPR – ar mai primi două noi portofolii, probabil, pentru Marian Sârbu, la Muncă şi pentru Cristian Diaconescu, Externe; şi, deloc de neglijat, ar puncta electoral, prin respingerea măsurilor de austeritate. Depinde, oricum, ce joc va face Băsescu şi când îi va folosi pe cei din UNPR pe post de berbece care să loveasă mortal Guvernul Boc.
De ce ar amâna Băsescu demiterea Cabinetului Boc? Vom încerca să desluşim, mâine, posibilele motive.
Tristan Mihuţa
