Ministrul Monica Iacob Ridzi şi colegii săi din PD-L, pe care ia adus în Minister, unii pe posturi de conducere, au acţionat împreună, conştienţi de ceea ce fac – şi atunci când au făcut achiziţiile păguboase pentru 2 Mai, tocând 700.000 de euro, şi atunci când au încercat să şteargă urmele, de îndată ce afacerea începuse să miroase urât. Şi ca să nu mai existe niciun dubiu că nu avem de-a face cu o excepţie, Parchetul General face public faptul că Monica Iacob Ridzi şi oamenii săi sunt implicaţi şi cercetaţi în încă o afacere necurată, şi tot cu achiziţii supraevaluate.
Nu poţi să nu te miri că şefa Tineretului PD-L, o reprezentantă a tinerei generaţii de politicieni, este atât de specializată în sifonarea banului public. Desigur, tehnica sifonării nu e nouă. Mai mult, este folosită zilnic, de-a lungul şi de-a latul patriei dragi. Zilnic se plăteşte dublu şi mai mult decât dublu, la achiziţia unor lucruri ori servicii pe care le face statul prin reprezentanţii săi lacomi. De aceea, şi mai mult surprinde tupeul acestui lider tânăr. Şi nu mă refer atât la vehemenţa, vecină cu obrăznicia, cu care îşi clama nevinovăţia, cât la siguranţa că nu va plăti pentru faptele sale, câtă vreme se zbate pentru EBA şi are o susţinere din partea preşedintelui Traian Băsescu.
Am fi naivi să credem că Ridzi este singulară în peisajul politic românesc. Nu este. Cum spuneam, bugetul ţării este prăduit zilnic, atât la nivelul ministerelor cât şi la nivelul administraţiilor locale. De aceea nu sunt bani pentru drumuri şi autostrăzi, de aceea kilometrul de autostradă costă dublu faţă de cât costă în ţările apusene, de aceea nu sunt bani pentru sănătate, învăţământ, pensii etc. Hoţia a ajuns o profesie publică, iar bugetul statului este borcanul cu miere la care se zbat să ajungă politicienii.
Tristan Mihuţa
