Pentru că, altfel, nu îmi pot explica modul catastrofal în care s-a prăbuşit popularitatea preşedintelui Traian Băsescu, la nici jumătate de an după ce a fost reales. Acum, iată-l, cu fiecare sondaj de opinie, plonjând tot mai adânc în oceanul neîncrederii populaţiei, al dezamăgirilor profunde.
Să nu fi ştiut noi toate acestea acum o jumătate de an, ca să nu-l mai alegem? Ar fi trebuit să le ştim, dar mulţi au plusat emoţional pe cel care vântura ţepele înspre corupţi, dar care şi-a încheiat mandatul patronând cea mai mare corupţie, cel mai mare jaf, din toate timpurile. Chiar şi aşa, probabil că Traian Băsescu ar fi rămas încă multă vreme în limitele cotei de susţinere publică ale realegerii sale. S-a întâmplat însă ca Băsescu să se dezvăluie populaţiei, fără vrere, în doar câteva luni. Cum? Din ce cauză? Simplu: pentru că s-a confruntat cu cei mai primejdioşi duşmani. Cu toiul crizei, dar şi cu limitele sale personale.
Maestru în a tranşa în favoarea sa conflictele politice, mare navigator în ape liniştite, în faţa crizei Băsescu şi-a demonstrat, clar, incompetenţa. Şi a clacat scandalos chiar pe cartea favorită, cea a Jucătorului. Toate ieşirile sale la rampă au fost jenante, toate enunţurile, toate estimările au fost infirmate de realitatea imediată. Iar odată cu anunţurile de tăiere a salariilor, a pensiilor, a îndemnizaţiilor etc., oamenii şi-ar redobândit, brusc, memoria. Bine, domnule, păi nu spuneai dumneata că pe noi nu ne poate afecta, darmite birui, criza? Nu spuneai că în nici un caz nu luăm bani de la FMI, apoi că luăm, dar pentru investiţii, pentru că nu sunt probleme cu plata salariilor şi pensiilor? Nu spuneai că nu se reduc salariile şi pensiile? Nu ne-ai anunţat în campanie şi de Anul Nou că s-a relensat economia? Ne-ai minţit sau ai fost incompetent? Mai contează răspunsul, câtă vreme oamenii simpli sunt cufundaţi în sărăcie şi puşi, tot ei!, să plătească nota de plată pentru nepriceperea preşedintelui şi a guvernului său? Nu mai contează.
Tristan Mihuţa
