Generaţia de politicieni a începutului anilor ’90 a fost dominată de diletanţi. Poate că veneau înspre viaţa politică plini de ambiţii, de bune intenţii, dar amatorismul, politica făcută după ureche, le-a marcat activitatea. Şi a marcat, în rău, şi viaţa comunităţii noastre. Dacă am reitera numele politicienilor din anii ’90, ba chiar şi de la începutul mileniului, am constata că multe nu ne mai spun nimic sau ne stârnesc ilaritate.
Ciudat este că nici acum, după două decenii de exerciţiu în democraţie, nu avem politicieni de anvergură. În PSD Arad nu găsim măcar un nume care să fie urmărit cu interes de arădeni. Intrarea intempestivă a lui Ciprian Luca în rândurile social-democraţilor părea să fie începutul formării unei pepiniere. Iată că nici n-a început bine şi a eşuat. Este el o victimă a rezistenţei forţelor anacronice din partid? Nu ştiu. S-ar putea să fie victima propriei nerăbdări. A faptului că a vrut să ardă etape, luând totul pe cont propriu. Oricum, a fost izolat în PD, acum în PSD, ceea ce ar trebui să-i dea serios de gândit.
Nici în PNL Arad nu putem remarca un tânăr cu viitor în politică. Speranţele de ieri sunt dezamăgirile de azi. Tiberiu Dekany era o promisiune şi iată-l ajuns la periferia politicii. Fraţii Ţolea, Adrian şi Dacian, au ajuns în curtea PD-L (unde nu prea au loc să se remarce, din cauza rândului din faţă). Ţărăniştii i-au lansat pe Claudiu şi Adela Cristea, pe Cosmin Galu… Poate soarta nefastă a partidului, poate nehotărârea lor, lipsa de intuiţie i-a adus între parantezele politicii. Totuşi, orientarea spre Mişcarea Arădeană, din care a reuşit să facă o voce calificată a Aradului, ar putea fi colacul de salvare de care să se agaţe Claudiu Cristea. PD-L? Pare un club închiriat şi închis, în care cu greu mai poate accede cineva, iar ca să se afirme este şi mai greu, dacă nu imposibil.
Într-un cuvânt, mare penurie de oameni valoroşi în politica arădeană. Trecutul n-a lăsat nimic în urmă, prezentul e subţire, iar viitorul nu se întrevede.
