O dată cu răpunerea regimului comunist, pentru cei aflaţi deja la maturitate, şi care prin anii ’60-’70 erau numiţi „generaţia de sacrificiu”, a început să pâlpâie o oarecare speranţă că măcar după vreun alt deceniu copiii lor să nu poarte, din nou, acelaşi stigmat. Şocul previziunii domnului Brucan, care spunea că ne vor trebui cel puţin 20 de ani să ne putem reveni după comunism, s-a dovedit a nu fi nici pe departe adevărat. Însă nu în sensul diminuării perioadei de tranziţie, ci al extinderii acesteia. În atare condiţii, s-a ajuns ca generaţia anilor ’80 şi cel mai probabil şi cea a anilor ’90 să rămână în continuare generaţii ce trebuiesc sacrificate pentru progresul societăţii româneşti. Criza ce a lovit, chiar şi ţara noastră, unde economia duduia – potrivit unui fost ministru al finanţelor, a făcut ca traiul zilnic să reprezinte principala preocupare a românilor, tineri sau aflaţi în pragul senectuţii, deopotrivă. Rămâne doar ca anii ce vor veni să aducă noi şi noi generaţii, cel mai probabil tot de sacrificiu, până când cei ce au în mână destinul a milioane de români să decidă că au fosat destui sacrificaţi şi putem porni pe un alt drum.
Andreea Pintea
