Nea’ Mircea a fost mereu omul bun la toate, având atribuţiuni pe linie sportivă, administrativă ori organizatorică.
Nemilosul destin l-a despărţit de lumina ochilor, nepotul său drag, Adrian. Din acea zi blestemată, nea’ Mircea nu mai are linişte. Plânge neîncetat. Îşi împarte viaţa între teren şi cimitir. Înalţă rugăciuni ca justiţia pământească să-i pedepsească pe cei vinovaţi de moartea lui Adrian. Convins, că de cea divină nimeni nu poate scăpa. Nu se desparte nici o clipă de fotografia nepotului. Este ultima icoană a sufletului său, răvăşit de durere. Rememorează ultimele momente petrecute împreună, înecându-se în lacrimi. De dor şi neputinţă. Că nu poate da timpul înapoi, să-l mai strângă în braţe pe Adrian …
D.S.
