Parlamentarii noştri ţin cu dinţii de mandat şi nu concep să nu-l ducă până la capăt, să nu profite din plin de avantajele conferite de această postură. Altfel spus, oricând s-ar încropi, spontan, o majoritate a oportuniştilor, capabilă să voteze împotriva interesului de partid.
Pe de altă parte, şi dacă noul cabinet n-ar obţine girul Parlamentului, din două încercări consecutive, preşedintele Traian Băsescu nu este obligat să dizolve Parlamentul. Constituţia spune că „poate”, dar nu îl obligă. Şi nici nu văd de ce ar dizolva Traian Băsescu Parlamentul. După cum stă acum PDL în sondaje, după căderea dramatică pe care o suferă, organizarea de alegeri anticipate ar duce la un dezastru, pentru democrat-liberali, iar pentru Băsescu la pierderea puterii, la scoaterea sa din postura de Jucător. Probabil, Traian Băsescu ar temporiza, ar recurge la tot felul de artificii pentru a tărăgăna rezolvarea situaţiei create, până spre termenul legal al viitoarelor alegeri. Pe scurt, ne-am scufunda într-o criză politică mult mai primejdioasă decât cea din toamna lui 2009.
Ştiu, când vorbeşte de posibilitatea declanşării unor alegeri anticipate, Crin Antonescu are în vedere crearea unei noi majorităţi, care să aibe ca obiectiv suspendarea preşedintelui Băsescu, pentru „îndărătnicia” sa, previzibilă, de a da noii majorităţi posibilitatea să formeze guvernul. Dacă s-ar ajunge aici, este de presupus că Băsescu, aflat în scădere de încredere, n-ar mai fi salvat de electorat. N-ar fi de mirare dacă o mare parte a populaţiei s-ar duce la urne, să-l sancţioneze pe cel care i-a dezamăgit. Lucrurile s-ar opri însă aici, am avea anticipate la preşedinţie, dar nu şi la parlamentare. De ce nu? Din pricina celor invocate la începutul prezentului demers: parlamentarii nu vor renunţa la mandat, nu vor risca să nu mai fie aleşi. Pe româneşte, nu vor da pasărea din mână pe cea de pe gard.
T.M.
