18. ianuarie 2010 15:19; Reactualizat la: 18.01.2010 15:19


Marea răscruce în politic

În aşteptarea congreselor din acest an, apele în cele două partide mari din România se învolburează tot mai tare, lupta surdă pentru putere ameninţându-le în egală măsură cu scindări spectaculoase.


Chiar dacă oalele în clocot sunt temeinic
acoperite cu capace zdravene, câteodată
aburii fierbinţi răbufnesc prin câte
vreo supapă, aparent scăpată de sub
control, însă în realitate
manipulată cu bună ştiinţă.
Poveştile despre democraţia în partid
sunt spuse doar din vârful buzelor de către
indivizi care neagă zvonurile pe care ei
înşişi le-au lansat.


Marea problemă pe care o au cele două partide
este legată de strategia pe termen lung: vrem cu
adevărat ca partidul să capete
esenţă, să aibă o doctrină pe
care să o promoveze şi să o respecte,
iar identitatea lui să nu fie confundată cu
aceea a unor grupuri care s-au cocoţat la putere?
În aceasta constă punctul slab al
politicului în România, folosirea lui
exclusiv pentru accederea la putere, cel mai rapid
şi mai sigur mijloc de face avere din spolierea
statului şi a cetăţeanului.


Atât PD-L cât şi PSD sunt exemple vii
de resuscitare a politicului, în momentele
în care acesta dădea semne că este pe
cale să îşi dea obştescul
sfârşit. Numeroasele rebranduiri prin care
au trecut ambele au reuşit de fiecare dată
să păcălească mulţimile
şi se pare că nu peste mult timp se va
recurge din nou la această metodă. PSD,
pentru că vrea să recupereze terenul pierdut
prin înfrângerea catastrofală a lui
Geoană, PD-L, pentru a contracara puternica
erodare cauzată de guvernarea într-o
perioadă mai grea decât oricare altele cu
care au avut de-a face guvernele
postrevoluţionare.


Rămâne de văzut dacă vor avea
câştig de cauză cei care doresc cu
adevărat ca partidele să prindă cu
adevărat rădăcini, să capete
identitate politică şi nu de turmă, sau-
şi de această dată- baronii, de care
niciunul dintre ele nu duce lipsă, vor reuşi
să păstreze partidul pentru ei,
secătuindu-l de cel din urmă strop de
credibilitate.

Simion Todoca

simion.todoca@informmedia.ro


Recomanda articolul

Parerea ta
Care este parerea ta?
Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria ARADON opinii
Vacuta s-a pus pe fite
Indiferent de partidele care s-au perindat la guvernare după revoluţie, statul, prin companiile sale, a fost o simplă [...] mai multe »
Simandicoasa coana Europa
Înainte cu mult de aderarea la Uniunea Europeană, României i s-au impus tot felul de reguli, iar docilii noştri [...] mai multe »
Vorba lui Matache macelarul
Din două, una : ori preşedintele meu a tocit, înainte de a merge la summit-ul NATO, nişte cărticele, reuşind [...] mai multe »
Ungureanu de Basesti
Iritat de pretenţia lui MRU de a deveni noul tătuc al trupelor de uscat, foşti puşcaşi marini pe vremea când [...] mai multe »
Reintoarcerea la CPUN ? (II)
Aşa după cum am arătat, dispariţia pragului electoral ar putea să aducă în Parlament o sumedenie de [...] mai multe »
Reintoarcerea la CPUN ? (I)
Pot să înţeleg că este frustrant pentru candidatul la un post de parlamentar să obţină cele mai multe voturi [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou