Chiar dacă oalele în clocot sunt temeinic
acoperite cu capace zdravene, câteodată
aburii fierbinţi răbufnesc prin câte
vreo supapă, aparent scăpată de sub
control, însă în realitate
manipulată cu bună ştiinţă.
Poveştile despre democraţia în partid
sunt spuse doar din vârful buzelor de către
indivizi care neagă zvonurile pe care ei
înşişi le-au lansat.
Marea problemă pe care o au cele două partide
este legată de strategia pe termen lung: vrem cu
adevărat ca partidul să capete
esenţă, să aibă o doctrină pe
care să o promoveze şi să o respecte,
iar identitatea lui să nu fie confundată cu
aceea a unor grupuri care s-au cocoţat la putere?
În aceasta constă punctul slab al
politicului în România, folosirea lui
exclusiv pentru accederea la putere, cel mai rapid
şi mai sigur mijloc de face avere din spolierea
statului şi a cetăţeanului.
Atât PD-L cât şi PSD sunt exemple vii
de resuscitare a politicului, în momentele
în care acesta dădea semne că este pe
cale să îşi dea obştescul
sfârşit. Numeroasele rebranduiri prin care
au trecut ambele au reuşit de fiecare dată
să păcălească mulţimile
şi se pare că nu peste mult timp se va
recurge din nou la această metodă. PSD,
pentru că vrea să recupereze terenul pierdut
prin înfrângerea catastrofală a lui
Geoană, PD-L, pentru a contracara puternica
erodare cauzată de guvernarea într-o
perioadă mai grea decât oricare altele cu
care au avut de-a face guvernele
postrevoluţionare.
Rămâne de văzut dacă vor avea
câştig de cauză cei care doresc cu
adevărat ca partidele să prindă cu
adevărat rădăcini, să capete
identitate politică şi nu de turmă, sau-
şi de această dată- baronii, de care
niciunul dintre ele nu duce lipsă, vor reuşi
să păstreze partidul pentru ei,
secătuindu-l de cel din urmă strop de
credibilitate.
Simion Todoca
