În realitatea prozaică, unde interesul poartă fesul, politicienii îşi construiesc mesajul în aşa fel încât să le servească, să le netezească drumul spre satisfacerea intereselor personale ori a celor de grup. Ei ne spun ceea cred că ne face plăcere să auzim, sunt capabili să îşi hulească ori să îşi perie adversarul fără să clipească, mimând o sinceritate de copil neiniţiat încă în perversităţile gândului.
Uitaţi-vă cum găsesc politicienii, zilele acestea, cuvinte de apreciere, ca să nu spun de laudă, la adresa lui Ion Iliescu. Cum îl văd dumnealor, indiferent că sunt din PD-L, PNL ori din PSD, ca un om cu principii, ca mare om politic. Am trăit s-o aud pe Elena Udrea declarând că retragerea lui Ion Iliescu din toate funcţiile, la Congresul PSD, e un semn de „rău augur” şi un semnal că ceea ce se întâmplă în partidul lui Mircea Geoană este „grav”. Mulţi alţi „portocalii” se poziţionează de partea lui Iliescu, adăugând conotaţii meritorii personalităţii celui pe care , mai ieri, îl numeau „bătrânului edec”. E vorba de acelaşi Iliescu pe care îl blamau în campania electorală şi pe care îl atârnau de gâtul PSD cu scopul de a-i discredita candidaţii prin contagiune.
Suntem în faţa unei raportări discreţionare la unul şi acelaşi personaj politic. Dacă pe un Cristian Tudor Popescu îl poţi crede, pe politicieni poţi să-i acuzi liniştit de nesinceritate, de demagogie ieftină. Pentru că dumnealor îl „înalţă” pe Ion Iliescu doar pentru a coborî, în ochii electoratului, PSD şi pe liderii acestuia. Laudele sunt de circumstanţă şi persuasive. Otrăvitoare. Cu siguranţă, lui Ion Iliescu i-au trecut prin minte, în aceste zile, cuvintele lui Karl Marx, cel care îndemna la prudenţă atunci când eşti lăudat de „duşmanul de clasă”.
Tristan Mihuţa
