Era momentul ca preşedintele să se întoarcă la popor şi să-l întrebe: nu-i aşa că sunt prea mulţi parlamentari care trăiesc pe spinarea voastră? Apoi, nu-i aşa că două Camere sunt prea multe pentru Parlament? Bine hrănit cu ură, poporul a votat cu două mâini – maximum 300 de parlamentari, într-o singură Cameră.
Altă campanie pătimaşă a preşedintelui Băsescu a fost (şi este) purtată împotriva magistraţilor. Adică, împotriva a tot ceea ce nu este procuror. Judecătorii, cu largul concurs al preşedintelui, au devenit în ochii „poporului”oaia neagră a Justiţiei. Nişte profitori, îmbuibaţi cu salarii nesimţite. Dacă preşedintele s-ar întoarce la popor şi l-ar consulta dacă nu ar fi mai profitabil, mai economicos, ca Justiţia să renunţe la judecători şi să lucreze doar cu procurori, poporul ar spune „Daaaa!” în proporţie de 75-80 la sută.
Traian Băsescu a declanşat atacuri dure şi împotriva dascălilor. Şi această categorie socială este una care nu merită respect. Şcoala românească scoate doar proşti cu diplomă. Produce filosofi, în loc să dea ţării chelneri. Şi tinichigii, pe ici, pe colo. Una peste alta, este de neînţeles cum îşi permite această dăscălime prăfuită să mai fie şi mofturoasă. Ura populaţiei este atât de bine armată împotriva dăscălimii – ca şi împotriva funcţionărimii, de altfel – încât şi aici „poporul” ar fi de acord cu alungarea din şcoli şi din instituţii a peste 50 la sută dintre aceşti bugetari.
De-a lungul mandatelor, preşedintele nu i-a iertat nici pe medici. I-a trebuit însă ceva timp până să spună franc românilor cât de proşti sunt medicii care se ocupă de sănătatea lor. Nici mai mult, nici mai puţin, 60 la sută dintre medici nu sunt capabili să pună un diagnostic. Cum i-a dibuit preşedintele pe medici că-s proşti, dumnealui ştie. Cert e faptul că se impune un referendum pentru a-i decima. Cine urmează la tocat? Vom vedea. Pentru că în ochii lui Traian Băsescu nimeni, în afară de popor, nu merită respect. Cum ar veni, avem de-a face cu un paradox: poporul, în sine, e brav, însă luat cu „amănuntul” nu este de nicio treabă.
Tristan Mihuţa
