9. august 2010 14:21; Reactualizat la: 9.08.2010 14:21


Prostie sau complicitate ?

Ieri, la Geneva, Comitetul ONU pentru Eliminarea Discrimării Rasiale a demarat discutarea Raportului de Ţară al României privind situaţia minorităţilor. Atenţie, însă, pe lângă Raportul propriu zis, Comitetul va analiza şi un aşa numit „Raport din umbră”, înaintat de trei asociaţii maghiare, care se află sub tutela directă a UDMR şi a lui Laszlo Tokes.

Pe baza acestuia, vor fi trasate României „recomandări” ale ONU. În acel aşa zis raport se susţine că maghiarii din secuime sunt discriminaţi pe toate palierele de către autorităţile române, iar singura soluţie ar autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc. Mai exact, Ţinutul Secuiesc trebuie să devină o entitate administrativă regională unică, unitară. Regiunea ar trebui să aibă propriile organisme legiuitoare şi executive, bazate pe alegeri democratice în rândul propriilor cetăţeni, se arată în raport.

Incredibil, Guvernul României, diplomaţia română, preşedintele României, nu reacţionează nici de această dată în niciun fel, păstrând o tăcere de-a dreptul criminală, dacă nu de-a dreptul complice. Chiar nu vor deloc să înţeleagă că sub privirile lor nepăsătoare se scrie o istorie murdară, acceptată tacit de către Parlamentul European, de către Uniunea Europeană, mai exact de către forţele principale ale acesteia, cărora nu le convine o Românie cu drepturi egale, ci, dimpotrivă, una slăbită, chiar sfârtecată, aflată în situaţia de vasal obedient ?

Nu pot să cred că SRI-ul nu ştia de acel raport şi că nu ar fi informat Consiliul Suprem de Apărare al Ţării. Cred că, mai degrabă, acesta a dat din umeri şi a spus ei, şi, ce-i cu asta, nimeni nu îi va băga în seamă. Iată că i-a băgat în seamă, dar problema nu este ce va spune Comitetul ONU despre tentativa de subminare a siguranţei statului, ci faptul că ai noştri nu reacţionează hotărât, printr-un protest oficial,  împotriva luării în discuţie a elucubraţiilor unor demenţi. Nu pot fi daţi aceştia în judecată pentru respectiva tentativă ? Ba bine că nu, însă, în loc de aceasta, guvernanţii noştri fac sluj în faţa UDMR-ului şi a lui Laszlo Tokes, acceptând să nu ia înseamă avertismentele SRI, ba, mai mult, împiedicându-l, sub ameninţarea decimăriica personal şi capacitate de reacţie, să îşi facă datoria.

“În loc de căştile albastre ale ONU, ne vom prezi cu găştile albastre”

Simion Todoca

simion.todoca@informmedia.ro


Recomanda articolul

Parerea ta
Care este parerea ta?
Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria ARADON opinii
Vacuta s-a pus pe fite
Indiferent de partidele care s-au perindat la guvernare după revoluţie, statul, prin companiile sale, a fost o simplă [...] mai multe »
Simandicoasa coana Europa
Înainte cu mult de aderarea la Uniunea Europeană, României i s-au impus tot felul de reguli, iar docilii noştri [...] mai multe »
Vorba lui Matache macelarul
Din două, una : ori preşedintele meu a tocit, înainte de a merge la summit-ul NATO, nişte cărticele, reuşind [...] mai multe »
Ungureanu de Basesti
Iritat de pretenţia lui MRU de a deveni noul tătuc al trupelor de uscat, foşti puşcaşi marini pe vremea când [...] mai multe »
Reintoarcerea la CPUN ? (II)
Aşa după cum am arătat, dispariţia pragului electoral ar putea să aducă în Parlament o sumedenie de [...] mai multe »
Reintoarcerea la CPUN ? (I)
Pot să înţeleg că este frustrant pentru candidatul la un post de parlamentar să obţină cele mai multe voturi [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou