Pentru că de „epoca” lui Geoană se leagă prăbuşirea lor dramatică. Sigur, semne de slăbiciune apăruseră încă din perioada 2002-2004, când trioul Popa-Borza-Edeleni ajunsese să fie contestat că a confiscat partidul, că organizaţia a ajuns un fel de afacere în trei. Dar venirea lui Geoană la şefia PSD a coincis cu imixtiunea brutală şi absolut necugetată a celor de la „Centru” în problemele organizaţiei judeţene a PSD.
Cei veniţi de la Bucureşti (mereu alţii) să limpezească apele în PSD Arad au „fuşerit”, au făcut treaba de mântuială. Nu s-au străduit să cunoască realitatea, au plecat urechea la primul ieşit în cale, au pus în fruntea organizaţiei oameni fără aptitudini, comozi, cu convingeri dubioase, despre unii (Florin Remeţan, bunăoară) spunându-se ori insinuându-se că ar fi pactizat pe ascuns cu PD. Nici trimiterea lui Marius Lazăr – într-un moment în care PSD Arad se afla în letargie – n-a fost una inspirată. Când vrei să aduci pacea într-o familie nu-i implantezi un străin în gazdă. Nu recurgi la un otsider, ci apelezi la un insider, la un ins care cunoaşte gruparea, oamenii, care ştie problemele grupului.
Ştiu, Marius Lazăr poate invoca faptul că la alegerile parlamentare PSD Arad s-a comportat ceva mai bine decât la locale. Comparaţia nu este fezabilă. Una-i una, alta-i alta. Iar eşecul înregistrat de PSD Arad la prezidenţiale îmi dă dreptate. Închizând cercul, Bucureştiul, prin măsurile neispirate pe care le-a luat, prin implicarea vicioasă, superficială şi în necunoştinţă de cauză, în loc să întreme organizaţia arădeană a PSD a făcut din ea un opozant politic inexistent în plan local. Mai mult, PSD Arad nu mai are la vârf notabilităţi locale, nu include nume care să spună ceva arădenilor.
Or, cu acelaşi Mircea Geoană în frunte, cu un lider care a probat incapacitatea, neştiinţa de a-şi alcătui o echipă performantă, PSD Arad nu poate spera să devină mai mult decât este. Mai curând va sucomba.
T.M.
