11. ianuarie 2010 10:28; Reactualizat la: 11.01.2010 10:28


Psihoza porcină

De când a apărut, gripa porcină a creat o adevărată psihoză în rândul populaţiei. Datorită campaniei negative de care a „beneficiat”, multă lume a văzut-o ca pe o conspiraţie mondială pentru exterminarea oamenilor prin infecţia cu virusul AH1N1.


De aici şi refuzul vehement de a face vaccinul
împotriva gripei porcine. Degeaba s-au chinuit
autorităţile medicale să convingă
cetăţenii să se vaccineze, căci
strădaniile lor n-au avut (aproape) niciun efect.
În zadar şi-au administrat vaccinul, cu
toate televiziunile de faţă, şi vechiul,
şi noul ministru al Sănătăţii
şi alţi doi secretari de stat cu priză
la public – Adrian Streinu Cercel şi Raed Arafat.
N-au reuşit să convingă. Pentru oameni,
teama de vaccin şi de efectele sale secundare
(ultramediatizate) era mai mare decât teama
faţă de infecţia cu noul virus.


A murit Toni Tecuceanu şi lucrurile s-au schimbat.
Deşi notorietatea sa ca actor nu era foarte mare -
fiind cunoscut în special pentru prestaţiile
sale de la Cronica Cârcotaşilor -,
ştirea că Toni Tecuceanu a fost răpus de
gripa porcină a avut un efect extraordinar pentru
oamenii simpli. A fost momentul când toată
lumea a conştientizat că treaba-i
serioasă. Că dacă virusul a reuşit
să atingă o vedetă, atunci riscul de a
ajunge şi la ceilalţi, la mulţime, e
destul de mare. Reacţia? Cabinetele medicilor au
fost luate cu asalt, iar solicitările pentru
vaccinarea împotriva gripei porcine au crescut de
zeci de ori de la o zi la alta.


Psihoza iniţială s-a transferat într-o
altă zonă.


La Institutul Matei Balş din Bucureşti,
numărul de vaccinări efectuate zilnic a
crescut spectaculos. Dacă înainte de moartea
lui Toni Tecuceanu aici veneau să se vaccineze
şase persoane pe zi, a doua zi după
anunţul decesului actorului, 241 de oameni au
cerut vaccinul, iar vineri, numărul
solicitărilor a depăşit 1.000!


La scară mai redusă, situaţia este
similară şi în Arad. Iar în
aceste condiţii, şi-a făcut loc o
nouă problemă: insuficienţa dozelor de
vaccin. Neputând să prevadă
reacţia neaşteptată a oamenilor, decesul
lui Toni Tecuceanu i-a prins pe mulţi dintre
doctori – în special medici de familie -
neaprovizionaţi cu suficiente doze de vaccin.
Oamenii sunt speriaţi acum că nu-şi pot
face vaccinul. Dar temerile lor nu sunt
întemeiate, pentru că vaccinul există.
Trebuie doar să aibă răbdare
până când comenzile medicilor vor fi
onorate.

Diana Duţu

diana.dutu@informmedia.ro


Recomanda articolul

Parerea ta
Care este parerea ta?
Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria ARADON opinii
Vacuta s-a pus pe fite
Indiferent de partidele care s-au perindat la guvernare după revoluţie, statul, prin companiile sale, a fost o simplă [...] mai multe »
Simandicoasa coana Europa
Înainte cu mult de aderarea la Uniunea Europeană, României i s-au impus tot felul de reguli, iar docilii noştri [...] mai multe »
Vorba lui Matache macelarul
Din două, una : ori preşedintele meu a tocit, înainte de a merge la summit-ul NATO, nişte cărticele, reuşind [...] mai multe »
Ungureanu de Basesti
Iritat de pretenţia lui MRU de a deveni noul tătuc al trupelor de uscat, foşti puşcaşi marini pe vremea când [...] mai multe »
Reintoarcerea la CPUN ? (II)
Aşa după cum am arătat, dispariţia pragului electoral ar putea să aducă în Parlament o sumedenie de [...] mai multe »
Reintoarcerea la CPUN ? (I)
Pot să înţeleg că este frustrant pentru candidatul la un post de parlamentar să obţină cele mai multe voturi [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou