1. martie 2010 10:11; Reactualizat la: 1.03.2010 10:11


Rămâne să stăm şi să aşteptăm

Doar Dumnezeu ne poate scăpa din criză, spunea, zilele trecute, Adrian Vasilescu, de la BNR. Nimic nou. Preşedintele Traian Băsescu ne atenţiona, cu mai bine de jumătate de an în urmă, să nu facem prostia de a crede că Guvernul Boc ne poate scoate din criza economică.

Vom ieşi atunci când când criza va diminua în alte părţi ale lumii, prin măsurile guvernelor altor state. Totuşi, dincolo de numitorul comun, între cele două declaraţii există o deosebire de nuanţă. Preşedintele Băsescu încerca să scuze Cabinetului Boc, să-i mascheze neputinţa invocând fatalismul, pe când Ad. Vasilescu relevă tocmai incapacitatea acestui guvern şi faptul că suntem la mila Domnului.

 De departe, avem un guvern care este paralel cu realitatea. Nu o să invoc lipsa de seriozitate a ministrului Sebastian Vlădescu, pentru declaraţiile aberante, nici despre cum acelaşi ministru îşi alege consilierii (pe Andrei Gheorghe, pe Dan Bittman), de parcă ar fi ministru peste Cultură, nu peste Finanţe, într-un an de criză economică severă. Mă refer mai cu seamă la faptul că, de un an şi mai bine, echipele lui Emil Boc au generat confuzie în societate, prin numeroasele ordonanţe şi proiectele de lege pe care le-au conceput şi care, ulterior, de multe ori după ce au început să producă efecte, au fost declarate neconstituţionale.

 Avem pe tapet, chiar zilele acestea, un exemplu cras de prostie sau, poate, de neruşinare crasă. Şefii PD-L de la aproximativ 1500 de deconcentrate, din întreaga ţară, stau pe funcţii, începând de ieri, fără a avea o acoperire legală. Şi asta, pentru că actul normativ prin care au fost numiţi a fost declarat neconstituţional, iar Guvernul şi Parlamentul nu au făcut corecturile necesare. O consecinţă a bulibăşelii produse este aceea că respectivii directori ai PD-L nu au drept de semnătură – iar dacă nu au acest drept, devin ilegale şi actele emise de ei, şi plăţile pe care le efectuează etc. Sigur, în ceasul al doisprezecelea se recurge la tot felul de tertipuri pentru a se drege busuiocul. Bunăoară, se are în vedere delegarea atribuţiilor, dar rămâne fapt dovedit că Guvernul Boc nu ştie nici câte prune are în traistă, darmite să mai conceapă strategii inteligente pentru a ne scoate din criză.

T.M.


Recomanda articolul

Parerea ta
Care este parerea ta?
Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria ARADON opinii
Vacuta s-a pus pe fite
Indiferent de partidele care s-au perindat la guvernare după revoluţie, statul, prin companiile sale, a fost o simplă [...] mai multe »
Simandicoasa coana Europa
Înainte cu mult de aderarea la Uniunea Europeană, României i s-au impus tot felul de reguli, iar docilii noştri [...] mai multe »
Vorba lui Matache macelarul
Din două, una : ori preşedintele meu a tocit, înainte de a merge la summit-ul NATO, nişte cărticele, reuşind [...] mai multe »
Ungureanu de Basesti
Iritat de pretenţia lui MRU de a deveni noul tătuc al trupelor de uscat, foşti puşcaşi marini pe vremea când [...] mai multe »
Reintoarcerea la CPUN ? (II)
Aşa după cum am arătat, dispariţia pragului electoral ar putea să aducă în Parlament o sumedenie de [...] mai multe »
Reintoarcerea la CPUN ? (I)
Pot să înţeleg că este frustrant pentru candidatul la un post de parlamentar să obţină cele mai multe voturi [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou