Pe de o parte, pentru că nicicând n-au mai fost atâţia candidaţi la preşedinţia PSD (cinci) – şi, dacă informaţiile noastre sunt valide, astăzi vom afla că şi Victor Ponta se înscrie în competiţie. Pe de altă parte, tensiunea a fost generată de faptul că gruparea Geoană-Vanghelie recurge la tot felul de manevre şi de tertipuri pentru a nu pierde puterea. Bunăoară, mi se pare aberant ca Organizaţia PSD Bucureşti să participe la Congres cu aproape 250 de delegaţi, iar Aradul cu doar 21. Face Bucureştiul cât zece, unsprezece judeţe? Nici vorbă! Numai că delegaţii din Capitală trebuie să asigure suficiente voturi pentru liniştea tandemului Geoană-Vanghelie.
În cele din urmă tocmai această va fi miza Congresului PSD: cu Geoană şi Vanghelie ori fără ei. Cu o conducere formată dintr-un perdant de profesie şi un agramat care cochetează cu lumea interlopă, sau cu un lider capabil să rescrie linia politică a partidului, să-l pregătescă pentru a ieşi din seria „lozurilor” necâştigătoare, aduse de alegerile din ultimii cinci ani. Atât Geoană, dar mai cu seamă Vanghelie, Ilie Sârbu şi alţi câţiva inşi care au mâncat pâine albă folosindu-se de Geoană ştiu că o înfrângere la alegerile de sâmbătă echivalează cu sfârşitul aventurii lor politice – şi pe linie de partid, şi pe linie parlamentară.
Iată de ce confruntarea din weekend va fi, înainte de toate, o luptă pentru interesele personale ori de grup, şi mai puţin una pentru promovarea intereselor partidului. Aşa ne putem explica şi lipsa de onoare a lui Mircea Geoană care, deşi promisese să-şi depună mandatul în caz de eşec la prezidenţiale, se ţine cu dinţii de fotoliul moale. Acoliţii l-au îmbrobodit, l-au îndemnat să vadă viaţa în roz, l-au făcut să se simtă mai bun decât este, numai şi numai pentru ca ei su nu rămână cu ochii în soare, fără funcţii şi fără influenţa socială pe care le-o favorizează respectivele funcţii politice. Iar pentru a nu-şi pierde privilegiile, Geoană-Vanghelie şi acoliţii sunt capabili de orice, inclusiv să măsluiască jocurile la Congres.
T.M.
