14. ianuarie 2010 13:26; Reactualizat la: 14.01.2010 13:26


Solidaritate versus complicitate

La 20 de ani de la ceea ce trebuia să fie un moment de cotitură în istoria şi destinul României, situaţia devine tot mai dramatică şi nu se întrezăreşte nicio soluţie salvatoare.

Tot ceea ce ni se întâmplă astăzi putea şi chiar a fost prevăzut de către destule minţi cu exerciţiul scrutării destinului naţiunilor, însă aceştia au fost trataţi de către toţi cei ajunşi la putere ca nişte neştiutori sau de-a dreptul mincinoşi, pentru că nimic din ceea ce spuneau ei nu putea să convină celor avizi de îmbogăţire rapidă şi accederea în sferele înalte ale politicii.

După cel de al doilea război mondial, Germania a renăscut din propria cenuşă în primul rând datorită extraordinarei solidarităţi cu care toţi germanii s-au înhămat la reconstruirea ţării. De la cel mai de sus până la cel mai de jos, toţi ştiau că secretul renaşterii fiecăruia stă în renaşterea naţiunii. Spre deosebire de cei care au condus Germania după război, cei care s-au cocoţat la putere în România după revoluţie nu au dorit în ruptul capului să fie liantul care uneşte eforturile cetăţenilor întru renaşterea naţiunii, ci, dimpotrivă, au făcut tot posibilul să îi dezbine pe oameni, pentru că numai aşa puteau ei înşişi să domnească.

La ora actuală, poporul este mai dezbinat ca oricând. Clasicul „noi muncim, noi nu gândim”, care a fost semnalul dezbinării între intelectuali şi muncitori a fost o nimica toată faţă de dezbinarea diferitelor categorii ale celor ce muncesc, egalată doar de dezbinarea dintre categoriile de intelectuali. Suma dezbinărilor este menită să umple hăul căscat între guvernanţi- oricare ar fi aceştia- şi guvernaţi. Cei care, temporar, ajung la putere, o fac fiind sprijiniţi de o sumă de cetăţeni, însă nu în baza solidărităţii, ci a complicităţii, a momirii cu promisiunea că ei o vor duce bine, indiferent cât de rău le va fi celorlalţi. Şi, nu-i aşa, dacă tu o duci bine, ce-ţi pasă de celălalt, mai ales dacă eşti deja convins că şi celuilalt îi poate merge bine doar dacă ia de la tine ? Este, într-un fel, de înţeles faptul că cel care are mult refuză să dea celui care are puţin, pentru ca amândoi să ajungă la suficient, dar culmea este că atât de departe a ajuns orbirea prin manipulare încât cel care are puţin nu vrea doar egalitate, vrea să inverseze raportul, deoarece „ai lui” au ajuns la putere.

S.T.


Recomanda articolul

Parerea ta
Care este parerea ta?
Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria ARADON opinii
Vacuta s-a pus pe fite
Indiferent de partidele care s-au perindat la guvernare după revoluţie, statul, prin companiile sale, a fost o simplă [...] mai multe »
Simandicoasa coana Europa
Înainte cu mult de aderarea la Uniunea Europeană, României i s-au impus tot felul de reguli, iar docilii noştri [...] mai multe »
Vorba lui Matache macelarul
Din două, una : ori preşedintele meu a tocit, înainte de a merge la summit-ul NATO, nişte cărticele, reuşind [...] mai multe »
Ungureanu de Basesti
Iritat de pretenţia lui MRU de a deveni noul tătuc al trupelor de uscat, foşti puşcaşi marini pe vremea când [...] mai multe »
Reintoarcerea la CPUN ? (II)
Aşa după cum am arătat, dispariţia pragului electoral ar putea să aducă în Parlament o sumedenie de [...] mai multe »
Reintoarcerea la CPUN ? (I)
Pot să înţeleg că este frustrant pentru candidatul la un post de parlamentar să obţină cele mai multe voturi [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou