23. aprilie 2010 12:47; Reactualizat la: 23.04.2010 12:47


Vina nu este a cetăţeanului

Guvernanţii din ziua de azi, pe lângă faptul că nu au competenţă, mai sunt şi fără ruşine.

Bunăoară, vine premierul Emil Boc şi ne lămureşte că problemele României au drept cauză pensiile nesimţite şi salariile militarilor, magistraţilor, ale actorilor, ale dascălilor etc. care sunt şi pensionari, dar iau şi salariu de la stat. Aşa că se pune Guvernul – aţâţat de preşedinte care este categoric: „fără excepţie!” – să taie salariile, să nu mai permită pensionarilor să lucreze la stat, să reducă rândurile bugetarilor şi, peste toate, să ne împovăreze cu taxe şi impozite noi, după ce în campaniile electorale portocaliii vorbeau invers, de reducerea acestora.

 Pe firul unei asemenea logici, Puterea ajunge la concluzia că marile probleme ale României sunt consecinţa faptului că în ţară se trăieşte prea bine. Şi decretează război nivelului de trai al bugetarilor şi al pensionarilor, acestora din urmă refuzându-le majorarea, după lege, a punctului de pensie. Legea salarizării unitare, Legea pensiilor toate sunt concepute de parcă ţara asta nu-şi va mai reveni niciodată, ci, dimpotrivă se va scufunda necontenit. Sunt legi care îngrădesc dreptul populaţiei de a câştiga bine, de a trăi decent. Şi nici nu stimulează munca, performanţa, competenţa.

 Nu, nu acestea sunt cauzele prăbuşirii ţării. Determinante sunt hoţia şi lipsa de competenţă. Nu am văzut măsuri aspre şi eficiente pentru combaterea evaziunii fiscale, pentru scoaterea la suprafaţă a activităţilor subtererane. În aceste direcţii ar fi trebuit să se reverse furia Guvernului Boc. Să limiteze contrabanda şi evaziunea din sfera alcoolului, a ţigaretelor etc., care în loc să scadă au înflorit – inclusiv datorită unor măsuri contraproductive ale Guvernului. Acolo este supapa prin care se evaporă sume exorbitate, prejudiciind bugetul. Ca să nu mai vorbim de clientela Puterii care este băgată cu mâinile până la umăr în sacul peticit al statului. Nu trece o zi să nu auzim de fapte care te fac să te cruceşti – vezi, bunăoară patinoarul de la Braşov, care a „înghiţit” 12 milioane de euro, de patru ori mai mult decât în alte ţări. Şi mai este o cauză, dar despre asta, în ziarul de luni.

T.M.


Recomanda articolul

Parerea ta
Care este parerea ta?
Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria ARADON opinii
Vacuta s-a pus pe fite
Indiferent de partidele care s-au perindat la guvernare după revoluţie, statul, prin companiile sale, a fost o simplă [...] mai multe »
Simandicoasa coana Europa
Înainte cu mult de aderarea la Uniunea Europeană, României i s-au impus tot felul de reguli, iar docilii noştri [...] mai multe »
Vorba lui Matache macelarul
Din două, una : ori preşedintele meu a tocit, înainte de a merge la summit-ul NATO, nişte cărticele, reuşind [...] mai multe »
Ungureanu de Basesti
Iritat de pretenţia lui MRU de a deveni noul tătuc al trupelor de uscat, foşti puşcaşi marini pe vremea când [...] mai multe »
Reintoarcerea la CPUN ? (II)
Aşa după cum am arătat, dispariţia pragului electoral ar putea să aducă în Parlament o sumedenie de [...] mai multe »
Reintoarcerea la CPUN ? (I)
Pot să înţeleg că este frustrant pentru candidatul la un post de parlamentar să obţină cele mai multe voturi [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou