Având în vedere statutul său de judeţ de graniţă, a fost puternic industrializat, municipiul oferind zeci de mii de locuri de muncă pentru oameni din comune şi sate, dar era monitorizat cu atenţie şi din alte puncte de vedere. Nu discutăm aici şi acum despre cum trăiau oamenii, ci despre modul la care era privit Aradul, considerat ca o zonă tampon între Bihor şi Banat, un areal destinat contopirii asemănărilor şi diferenţelor dintre cele două zone.
După revoluţie, aşa cum spuneam, Aradul a început să o ia vertiginos la vale, mai ales din cauza incapacităţii partidelor locale de a se impune, de a avea un cuvânt de spus la Bucureşti. Indiferent despre ce partide era vorba, organizaţiile locale se clasau, ca performanţă politică, pe la coadă sau, în cel mai bun caz, puţin mai jos de mijloc. Aşa s-a făcut că, indiferent cine era la guvernare, deciziile referitoare la Arad erau mai degrabă defavorabile.
Indiferent de simpatiile saub antipatiile politice pe care le avem, trebuie să recunoaştem că, pentru prima dată, vocea Aradului se face auzită şi luată în seamă la Bucureşti. Indiscutabil, fără rezultatele zdrobitoare obţinute de către PD-L la ultimele scrutinuri acest lucru nu era posibil. Sigur, se poate spune că alegerile parlamentare, europarlamentare şi prezidenţiale- ba chiar şi pe cele locale- nu le-a câştigat PD-L Arad, ci partidul lui Traian Băsescu, adică Băsescu însuşi. Adică, de fiecare dată au câştigat oamenii lui Băsescu, indiferent cine erau aceştia. Oare, chiar aşa să fie ? Dacă ar fi aşa, atunci de ce nu a câştigat înainte, la fel de categoric, partidul lui Ion Iliescu, că doar nu este Băsescu mai popular decât a fost Iliescu ? De ce nu a fost PDSR sau PSD Arad în fruntea listei organizaţiilor din ţară, să ceară – şi să primească- secretari de stat, să aibă oameni în conducerea centrală, să fie respectat la Bucureşti ? De ce nu au fost în această postură ţărăniştii sau liberalii ?
Nu vreau să spun că este bine ca judeţele să devină nişte feude ale unor partide, pentru că nu este deloc bine, vreau doar să arăt că, în sfârşit, Aradul nu mai este tratat ca o cenuşereasă şi că sper că, indiferent care va fi evoluţia politicului pe scena judeţului, cei care îl vor conduce vor şti să menţină acolo, la Bucureşti, volumul la care se aude acum vocea Aradului. Este un bun câştigat, care trebuie păstrat cu orice preţ.
S.T.
