29.04.2010 | Alegerile pentru funcţiile de conducere din AJF Arad bat la uşă. Pretendenţii se ştiu, în mare parte chiar şi grupurile de interese şi susţinătorii acestora. Fiecare încearcă să „fure” un ultim vot, chipurile, decisiv.
mai multe »
29.04.2010 | Protestul funcţionarilor publici îmi aduce aminte de bancul cu Mărie, care merge la doctor, împreună cu Ion. După ce o consultă, doctorul o anunţă că suferă de cistită, iar la ieşire Mărie exclamă : ai auzit, Ioane, că a zis domnul doctor că îs cinstită ?
Pentru ce protestează funcţionarii publici ?
mai multe »
29.04.2010 | Mă gândesc, uneori, cum ar fi arătat România dacă Ion Iliescu nu ar fi existat ori dacă nu ar fi ajuns preşedintele ţării. (Acelaşi exerciţiu de imaginaţie îl putem încerca şi cu Traian Băsescu, în multe privinţe).
mai multe »
28.04.2010 | Guvernul Boc se pregăteşte să promoveze două acte normative care au ca obiect bunăstarea porcilor şi a păsărilor.
mai multe »
27.04.2010 | Multă, prea multă zarvă, în jurul Agenţiei Naţionale de Integritate. Dacă n-ai şti câţi purici a făcut ANI a noastră, de când s-a înfiinţat, ai putea spune că este în mare pericol cauza luptei împotriva corupţiei. Or, noi ştim bine că nu este aşa.
mai multe »
25.04.2010 | Una dintre cauzele prăbuşirii acestei ţări este incompetenţa celor care ocupă funcţii importante, în mai toate domeniile.
mai multe »
23.04.2010 | Guvernanţii din ziua de azi, pe lângă faptul că nu au competenţă, mai sunt şi fără ruşine.
mai multe »
22.04.2010 | Iată de ce este Emil Boc premierul ideal pentru Traian Băsescu - îi satisface toată vrerea!
mai multe »
21.04.2010 | Elena Udrea are dreptate atunci când ne asigură că la întâlnirea Traian Băsescu-Guvern, de la Cotroceni, nu s-a discutat deloc despre remaniere şi, cu atât mai mult când neagă faptul că premierul Emil Boc ar avea postul în pericol.
mai multe »
20.04.2010 | Preşedintele Traian Băsescu se găseşte într-o mare dilemă - nu-i place premierul, este nemulţumit de guvernare, dar nici nu se poate lepăda de Emil Boc.
mai multe »
19.04.2010 |
Pentru social-democraţii arădeni, alegerea
preşedintelui reprezintă o mare
încercare. În primul rând, pentru
că nimeni nu s-a impus în faţa
celorlalţi de o manieră categorică,
nimeni nu a demonstrat calităţi autentice de
lider.
mai multe »
16.04.2010 | E fierbere mare! Legea de funcţionare a Agenţiei Naţionale de Integritate a fost declarată, de către Curtea Constituţională a României, ca fiind neconstituţională. Ceea ce înseamnă că, într-un fel, Legea ANI a luat-o pe urmele Legii de funcţionare a CNSAS, minimalizând serios rolul Agenţiei de Integritate.
mai multe »
15.04.2010 | De când s-a încheiat Congresul PNL, urmăresc cu atenţie prestaţia lui Crin Antonescu.
mai multe »
14.04.2010 | Mă tot întreb ce l-a determinat pe Traian Băsescu să-l facă zob pe Emil Boc.
mai multe »
13.04.2010 | Criticile dure pe care preşedintele Traian Băsescu le-a adus PD-L, luni seara, confirmă ceea ce spuneam în „Accentele” de ieri - anume, că la „portocalii” s-a declanşat o luptă dură între „bătrâni”, pe de o parte, şi tineri, puternic şi făţiş susţinuţi de Băsescu, pe de altă parte. În acest context, foarte interesantă este critica preşedintelui Băsescu asupra modificărilor aduse, de curând, statutului PD-L.
mai multe »
12.04.2010 | Nu trebuie să fii mare analist politic pentru a observa ce luptă dură se duce în sânul PD-L, între generaţii. Iar faptul că tinerii au prins glas şi au curajul să critice gesturi, atitudini sau opinii ale celor în vârstă ne sugerează că lupta este condusă din Palatul Cotroceni, de însuşi preşedintele Traian Băsescu.
mai multe »
11.04.2010 | Bogdan Baltazar vorbea, în weekend, despre faptul că România ar avea nevoie de oameni politici „sinicigaşi”, care să adopte măsuri nepopulare, dar capabile să ne ajute să traversăm criza mai repede. Într-adevăr, nu avem politicieni dispuşi să devină nepopulari, să-şi sacrifice, eventual, cariera din dorinţa de a face bine ţării.
mai multe »
09.04.2010 | Năstase, Tender, Iacobov, Patriciu, Copos, Iancu, Sereş, Remeş, Mureşan, Becali... Şi mulţi alţii.
mai multe »
08.04.2010 | În nicio ţară din lume serviciile de informaţii nu au fost atât de umilite precum cele din România postrevoluţionară.
mai multe »
08.04.2010 | Înţeleg că revoluţionarii arădeni sunt nemulţumiţi de faptul că în jurul monumentului lor, din faţa Primăriei, parchează zeci de maşini.
mai multe »
07.04.2010 | Un domn din fruntea Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc se ia la harţă cu presa.
mai multe »
06.04.2010 | Când scriam, cu vreo două luni în urmă, că Elena Udrea ţinteşte sus, unora li s-o fi părut că fabulez fără graţie. Şi asta, cu atât mai mult cu cât subiectul n-a mai fost abordat, nici de doamna ministru, nici de cei din PD-L, nici chiar de presă.
mai multe »
01.04.2010 | Recent, Asociaţia ProDemocraţia a făcut un sondaj de tipul „aţi fi de acord cu...?”, în care întrebările se refereau la reglementări europene sacrosante privind drepturile omului, răspunsul „da” contravenind flagrant acestora.
mai multe »
01.04.2010 | Deşi a pierdut meciul cu Israel (0-2), reprezentativa de fotbal a României a urcat patru locuri în clasamentul FIFA, de pe poziţia 36, pe poziţia 32.
mai multe »
01.04.2010 | Începem să învăţăm să ajutăm, să fim simţitori faţă de necazurile semenilor. Şi săritori. Extraordinara mobilizare în jurul Stelei Căldăraş şi a celor patru copii ai săi, pornită imediat după ce ziarul nostru le-a făcut publică drama, este cea mai bună dovadă în acest sens. Au sărit să-i ajute oameni de toate categoriile. Unii şi-au rupt de la gură, din veniturile lor modeste, alţii au dat fără să simtă, dar toţi au făcut-o - şi continuă s-o facă - din tot sufletul.
mai multe »
31.03.2010 | Cătălin Voicu face parte din categoria personajelor care au devenit foarte cunoscute peste noapte.
mai multe »
30.03.2010 | Din când în când, preşedintelui Traian Băsescu i se pune pata pe diferite categorii socio-profesionale. A început cu blamarea parlamentarilor şi a hrănit poporul cu antiparlamentarism până buba a dat în copt.
mai multe »
29.03.2010 |
Sunt mai bine de 15 luni de când Guvernul Boc,
în toate variantele sale, se luptă cu criza. Dar
nu cu criza economică, despre care nu are habar, ci cu
criza proprie de inspiraţie.
mai multe »
28.03.2010 | După cum bine se ştie, unii proprietari de apartamente ori garsoniere le închiriază unor familii persoane etc., încasând pentru acest lucru frumoase sume de bani, că nu sunt chiar atât de buni la suflet (ca să nu spun naivi) ca să le închirieze pe ochi frumoşi.
mai multe »
28.03.2010 | Acum câteva săptămâni, auzeam la trei posturi TV cum domnul Mugur Isărescu afrimase că din cauza deficitului la fondul de pensii, nu sunt bani pentru autostrăzi.
mai multe »
28.03.2010 | Nu cred că ţara aceasta a mai avut un premier atât de limbut şi, totodată, atât de confuz, de contradictoriu în declaraţii. Şi în opţiuni, la urma urmei.
mai multe »
26.03.2010 | ARAD - Eram dispuşi să punem mâna-n foc pentru verticalitatea unor ajefişti. Le-am apreciat curajul, la modul cel mai sincer, de a se lua la trântă cu „taurul din Belciugatele”. Totul s-a dovedit a fi un simplu foc de paie şi nimic mai mult. A fost de-ajuns ca rezervistul Selejean să dea cu pumnu-n masă, să se scuture de „păduchii” din Comitetul Executiv al AJF Arad, pentru a fugi toţi ca şobolanii.
mai multe »
26.03.2010 | Semnarea protocolului pentru trecerea Cetăţii în circuitul civil reprezintă, ne place să credem, mai mult decât două iscălituri pe un petic de hârtie.
mai multe »
25.03.2010 | Conform unor ştiri difuzate de agenţiile de presă, Guvernul Romaniei ar putea primi contra cost consultanţă din partea Băncii Mondiale, în special pentru creşterea capacităţii de absorbţie a fondurilor europene, potrivit înţelegerii dintre executiv şi oficialii instituţiei financiare mondiale. Foarte bine, ar zice unii, că tot este România corigentă la capitolul absorbţie, nereuşind să acceseze purcoiul de bani pe care trebuie să ni-l dea UE.
mai multe »
24.03.2010 | O faptă penală se produce sub ochii noştri, ai tuturor, în jurul unui alt caz penal. Mă refer la „picătura de Voicu”, distribuită cu parcimonie, de frică să nu se termine. Zilnic, atenţia ne este reţinută cu alte nume, cu alte discuţii, aluzive ori limpezi.
mai multe »
24.03.2010 | Corespondenta pentru „Jurnal ardean” de la Dominique Jung, jurnalist la «Dernières Nouvelles d’Alsace»
mai multe »
23.03.2010 | Ministerul Sănătăţii a fost şi este o cenuşăreasă a tuturor guvernelor. Este considerat un domeniu neimportant, care nu prezintă interes pentru partidele aflate la putere. De ce? pentru că la Sănătate nu e ca la Transporturi ori la Mediu, unde se alocă bani mulţi şi e loc de învârteli. Sănătatea, de parcă oamenii acestei ţări nu merită să li se poarte de grijă, este întotdeauna la periferia preocupărilor.
mai multe »
22.03.2010 | Nimeni nu poate nega faptul că breasla dascălilor este, de decenii, nedrept de umilită. Însă, la fel de adevărat este faptul că pe nimeni nu mai interesează performanţa omului de la catedră. În vremea lui Ceauşescu dascălul era încurajat să facă rabat de la exigenţă, pentru că regimul punea bază pe cantitate, nu pe calitate.
mai multe »
19.03.2010 | Stenogramele discuţiilor înregistrate, în cazul senatorului Cătălin Voicu, aruncate joi pe piaţa opiniei publice, au stârnit deja multe discuţii. Şi multe dispute. În vreme ce pesediştii „digeră” greu noul scandal apărut în curtea lor, pedeliştii, cu armata lor de trâmbiţaşi, se grăbesc să valorifice conjunctura în interes propriu.
mai multe »
18.03.2010 | Dată ca şi sigură cu ceva vreme în urmă, schimbarea numelui PD-L în Partidul Popular, la Congres, nu se va mai produce. Democrat-liberalii spun că s-a ajuns la concluzia că nu este bine să se renunţe la titulatură, ba pentru că nu ar mai fi suficient timp pentru ca numele nou să intre în conştiinţa publică, ba pentru nu ştiu ce alte motive.
mai multe »