Fără principii, dar mofturoşi

17.03.2010 | Albert Camus, jucându-se cu gândul, spunea undeva că singurul adevăr al acestei lumi este lipsa oricărui adevăr. Parafrazând, putem spune foarte bine că singurul principiu al politicienilor români este lipsa oricărui principiu.
mai multe »

Este mai mult decât o blondă

16.03.2010 | Elena Udrea nu trebuie nici subapreciată, nici luată în derâdere. Femeia aceasta ştie ce vrea, este ambiţioasă, tenace şi, nu în ultimul rând, are un dezvoltat simţ practic. Udrea nu este o femeiuşcă rătăcită prin politică.
mai multe »

Şi la patron lucrează oameni

14.03.2010 | Carmen Cîciu este o tânără de 34 de ani care a murit epuizată, din cauză că a muncit prea mult! Pun semnul mirării, la sfârşitul enunţului, pentru că întâmplarea nefericită este o ştire de prima pagină, într-o ţară în care se spune că mai nimeni nu se omoară cu munca.
mai multe »

Doborâţi de vremuri...

12.03.2010 | Lacrimile din ochii acelor oameni în toată firea, obişnuiţi cu greul vieţii, m-au făcut să mă gândesc că pierderea lor era mult mai mare.
(1 comentariu) mai multe »

Lacrimi spre cer

10.03.2010 | Nu cred că există un iubitor al fotbalului din oraşul nostru care să nu fi auzit măcar o dată de Mircea Cernatari. Omul care de peste trei decenii slujeşte cu devotament echipa din Aradul Nou. Fie că s-a numit, ieri, Motorul, sau, astăzi, CSU Vasile Goldiş.
mai multe »

Doamna Udrea oferă pildă

10.03.2010 | Traian Băsescu se află în al doilea mandat de preşedinte şi ţepele promise tot nu şi-au făcut apariţia în Piaţa Victoria.
mai multe »

Oraşul în care moare mândria

09.03.2010 | Sportul arădean se stinge, puţin câte puţin. Despre baschetul masculin aproape că nu se mai ştie. Am fost campionii ţării şi nu mai reprezentăm nimic.
(2 comentarii) mai multe »

Extreme

08.03.2010 | Inexplicabile sunt oscilaţiile utiştilor, când vine vorba despre situaţia financiară a clubului. Pe de-o parte, Ionuţ Popa iese în public şi prezintă un „tablou” cenuşiu, rostind cuvinte grele, gen neprogramare, colaps, ori desfiinţare. Ba, chiar, provoacă o chetă publică pentru salvarea Doamnei.
mai multe »

Cu răbdarea treci şi marea

08.03.2010 | Pe Ciprian Luca îl cunosc de la distanţă, dacă pot spune asta. I-am urmărit activitatea politică, aşa cum o urmăresc pe a tuturor tinerilor arădeni despre care, la un moment dat, ajung să cred că un viitor în politică.
mai multe »

Urale pentru corupţii ţării

05.03.2010 | Filosofia a început cu mirarea. Adică din momentul în care omul a fost capabil să se mire şi, apoi, să se întrebe: ce e cutare sau cutare lucru, fenomen?; ce se întâmplă, cum se întâmplă, cum e posibil? etc.
mai multe »

Agresivitatea ca stil de lucru

04.03.2010 | Agresivitate. Acesta este cuvântul care sintetizează perfect comportamentul oamenilor politici din PD-L. Talk-show-urile sunt dominate de invitaţii portocalii.
mai multe »

„Dansând cu interlopi” nu mai rulează

04.03.2010 | Dacă după revoluţie, în perioada de „copilărie” a Parlamentului, nu erau prea mulţi cei dispuşi să dea o căruţă de bani pentru a ajunge în acest for, pentru că nu conştientizau ce mină de aur este o asemenea demnitate, lucrurile s-au schimbat, mai ales în ultimii 12 ani, radical.
mai multe »

Decizie grea pentru liberali

03.03.2010 | A trecut sau nu a trecut vremea liderilor puternici, în politica românească, a şefului de partid capabil să îndeplinească rolul de „locomotivă” a partidului?
mai multe »

Noua majoritate face legea

02.03.2010 | Noua majoritate parlamentară, constituită pentru a fi utilă actualei guvernări portocalii, a fost confirmată şi ieri, când - cu cinci voturi peste limita necesară - a fost adoptată Legea funcţionarilor publici. Majoritatea a fost confirmată cu atât mai clar cu cât deputaţii PSD şi PNL nu au participat la votul final din Camera Deputaţilor.
mai multe »

La sacrificiu

01.03.2010 | De zeci de ani generaţiile din România au auzit, iar şi iar, aceaşi scuză pentru traiul din ce în ce mai greu: „sunteţi o generaţie de sacrificiu!”. Sub această scuză românii au înghiţit, au strâns cureaua, au scrâşnit din dinţi şi au mers înainte, neavând prea multe alternative.
mai multe »

Rămâne să stăm şi să aşteptăm

01.03.2010 | Doar Dumnezeu ne poate scăpa din criză, spunea, zilele trecute, Adrian Vasilescu, de la BNR. Nimic nou. Preşedintele Traian Băsescu ne atenţiona, cu mai bine de jumătate de an în urmă, să nu facem prostia de a crede că Guvernul Boc ne poate scoate din criza economică.
mai multe »

Un instrument de circumstanţă

28.02.2010 | Grupul parlamentarilor „independenţi” ar putea fi numit, foarte bine, şi „grupul parlamentarilor frustraţi”.
mai multe »

Gogoaşa care s-a pleoştit

26.02.2010 | Asemenea unora, l-am simpatizat pe Cristian Diaconescu. Dacă mă întrebaţi de ce, nici eu nu ştiu prea bine. Avea carismă, mi se părea mai delicat, mai „spălat” decât alţii, mai aşezat...
mai multe »

Autentic şi fals

26.02.2010 | Disperaţi, lipsiţi de soluţii manageriale, conducătorii „Bătrânei Doamne” au declanşat operaţiunea „cheta pentru Spiru şi Fl. Dan”. Apelul lansat de Ionuţ Popa, în cadrul emisiunii „Dincolo de gazon” a găsit ecou în rândul unor utişti adevăraţi, dispuşi la orice sacrificii, din dragoste faţă de culorile alb-roşii ale echipei fanion a Aradului.
(3 comentarii) mai multe »

Stânga românească la răscruce

25.02.2010 | Încet-încet, bipolarismul politic în România, după modelul statelor moderne puternice, începe să capete contur. În câţiva ani, nu prea mulţi, stânga şi dreapta vor clar delimitate, alternanţa la guvernare urmând să fie decisă de partidele de tip balama. Am spus „partide”, deoarece- cel puţin în prima fază- doar UDMR-ul va fi insuficient pentru a înclina balanţa într-o parte sau alta, după cum actuala formulă de guvernare o dovedeşte cu prisosinţă.
mai multe »

Ori gropar, ori om providenţial

24.02.2010 | Ceea ce se întâmplă acum în PNL, modul în care Crin Antonescu forţează regulile jocului frizează bizarul. Cu atât mai mult cu cât este vorba de un partid liberal!
mai multe »

Beţia puterii

23.02.2010 | Există oameni cărora ascensiunea fulminantă pe o anumită scară socială, le face mai mult rău, decât bine. Indivizi, care, profitând de o anumită conjunctură, ajung în ipostaza de a crede că toate aplauzele li se cuvin.
(1 comentariu) mai multe »

Guvern cinic şi neputincios

23.02.2010 | Toate guvernele lui Emil Boc şi-au făcut o profesiune de credinţă din a „jumuli” populaţia în stil haiducesc. Premierul a adoptat o tactică parşivă.
mai multe »

Uite cine vorbeşte

22.02.2010 | A stat ascuns o vreme. Nefiind prost, era conştient că orice ieşire în presă, cu şi despre UTA, i-ar fi adus deservicii de imagine.
mai multe »

Cu Ponta, PSD schimbă macazul

22.02.2010 | Congresul extraordinar al PSD e fapt consumat. Mircea Geoană a fost pensionat, iar Marian Vanghelie are zilele numărate. Primarul Sectorului V a scăpat de decapitarea politică doar pentru că maşina de combinaţii Geoană-Vanghelie s-a defectat numai pe jumătate. Dar începutul sfârşitului a fost consemnat.
mai multe »

Direct şi la obiect

19.02.2010 | Educat în spiritul adevărului, crescut la „umbra” echipei fanion a Aradului, a cărei poartă a apărat-o, Mihai Jivan rămâne acelaşi om de caracter. Invitat „Dincolo de gazon”, unde a reprezentat divizionara C arădeană, Gloria, nea Mişu a predat o lecţie de bun simţ, răspunzând direct şi la obiect întrebărilor incomode.
mai multe »

Cu Geoană ori fără Geoană?

19.02.2010 | Congresul PSD, care are loc astăzi, îl anunţa ca favorit pentru poziţia de „lider maximus” pe Mircea Geoană. Când zic „favorit” nu am în vedere o recunoaştere unanimă, ba nici măcar majoritară, a calităţilor actualului preşedinte.
mai multe »

Iluzia deşartă a dreptăţii

18.02.2010 | Sunt absolut convins că premierul Boc a fost de bună credinţă atunci când a promis că nu vor mai exista salarii şi pensii nesimţite, că guvernul pe care îl conduce va reuşi să facă măcar un pic de dreptate socială.
mai multe »

Nimic nu este ceea ce pare a fi

17.02.2010 | Poate că peste tot în lume discursul politicianului este străbătut de un filon de demagogie. La noi, însă, demagogia este dominantă, este chintesenţa oricărui discurs politic. Un Spirache Necşulescu există doar în imaginaţia plină de sarcasm a lui Tudor Muşatescu.
mai multe »

Poate nu va fi cum s-a plănuit

16.02.2010 | Congresul PSD nu va fi unul oarecare, cum planificaseră Mircea Geoană şi ciracii săi. Aceştia şi-au propus un parcurs în viteză, ştiut fiind că în felul acesta lucrurile nu vor putea fi bine fixate în creierul participanţilor.
mai multe »

Incompetenţa ne impozitează

15.02.2010 | Am scăpat de Gheorghe Pogea şi ne-am pricopsit, la Ministerul Finanţelor, cu Sebastian Vlădescu. Aşa ne trebuie! Pentru că, dacă Pogea era „agramat” în ce priveşte „limba financiară”, Vlădescu este profesor de specialitate.
mai multe »

Se vorbeşte de cărţi măsluite

14.02.2010 | Mai sunt doar cinci zile până când social-democraţii se vor întâlni în Congres. Tensiunea este mai mare ca niciodată.
mai multe »

Vise şi nopţi albe

12.02.2010 | A început nebunia. Albă, ca următoarele 17 nopţi ale împătimiţilor de schi, patinaj, sanie ori bob, care nu vor să rateze nici o secvenţă din cea mai scumpă Olimpiadă de iarnă organizată vreodată. Opt miliarde Euro a „înghiţit” Vancouver, pentru a se ridica la înălţimea aşteptărilor.
(1 comentariu) mai multe »

O lege cinică şi nedreaptă

12.02.2010 | Proiectul Legii pensiilor este unul cinic, conceput de persoane care, fireşte, niciodată nu vor trăi din pensie.
mai multe »

Subiectul care nu place

11.02.2010 | Preşedintele Catanzariti spune că sunt atâtea alte probleme mai importante în aceste zile, alţi membrii asociaţi refuză să mai răspundă la telefon, unii, pe diferite „canale”, încearcă să amâne ori să oprească „tăvălugul” jurnalistic, pentru a nu li se „şifona” imaginea de utişti „până la moarte”.
(1 comentariu) mai multe »

Drumul spre morgă, pavat cu bune intenţii

11.02.2010 | Avid de a culege, ca pe bobiţele de polen, cele mai mici fărâme de apreciere din partea electoratului, pentru a contrabalansa, cât de cât, erodarea la putere, Guvernul s-a repezit cu sete asupra interzicerii aşa-numitelor plante etnobotanice.
mai multe »

Hoţia a ajuns profesie publică

10.02.2010 | Cazul Ridzi revine în actualitate dezvăluindu-şi toate mizeriile. Ascultările înregistrate de DNA ne arată că procurorii acestei instituţii n-au greşit deloc atunci când au introdus în rechizitoriu sintagma „grup infracţional”.
mai multe »

Cum plătim noi abuzul lor

09.02.2010 | Cazul lui Avram Fluieraş, fostul director al Direcţiei Agricole Arad nu este unul singular. Asemenea dumnealui, mii de oameni, funcţionari publici ori ba, îşi câştigă drepturile în instanţă, obţin sentinţe care impun reîncadrarea lor pe funcţia deţinută şi plata retroactivă a salariului, pentru perioada scursă de la înlăturarea din funcţie.
mai multe »

Roata se-nvârte

08.02.2010 | Nici în cele mai negre coşmaruri, octogenarului preşedinte peste fotbalul judeţean, nu i se arăta un astfel de sfârşit. Intrat în dizgraţia celor care l-au ţinut „în puf” vreme de patru mandate, Nicu Selejean a ajuns la momentul întâlnirii cu „roata”. O roată care se-nvârte, care te poartă, deopotrivă, pe cărările extazului şi a agoniei.
mai multe »

PSD Arad îşi decide soarta

08.02.2010 | Soarta PSD Arad va depinde fundamental de rezultatul alegerilor din 20 februarie. Rămânerea lui Mircea Geoană în fruntea PSD ar putea avea consecinţe dezastruoase pentru social-democraţii arădeni.
(2 comentarii) mai multe »

 
Mai multe stiri: 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12

Ultimele stiri din categoria ARADON opinii
Romani, fiti optimisti!
Tineretul studios de astăzi nu are de unde să ştie poveştile pe care le învăţam noi la şcoală, aşa că [...] mai multe »
Colonialism in Europa
Traian Băsescu, Emil Boc şi „trompetele lor” ne ameninţă zilnic că, dacă nu mai strângem cureaua, dacă [...] mai multe »
Lacustele PDL au invadat tara
România trece prin perioada unei nenorociri căreia greu îi găseşti un precedent. De câţi ani, ţara este [...] mai multe »
Noile profetii ale lui „Tata Omida”
Sebastian Lăzăroiu, acest „Tata Omida” al scenei politice, continuă şirul prezicerilor. Mai zilele trecute o [...] mai multe »
La plecarea lui Ion Diaconescu
S-a stins şi Ion Diaconescu, la o vârstă frumoasă şi după o viaţă zbuciumată. Se spune că despre morţi se [...] mai multe »
Vise care au devenit obsesie
Chiar dacă i se pun piedici (vezi tăierea pensiilor), chiar dacă partenerii de coaliţie zic „ba”, preşedintele [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou