Ştrandul din Nădlac revine la viaţă?

De Alin Gherasim
1Comentariu
Ştrandul din Nădlac revine la viaţă?
© Primăria oraşului caută investitori
Primăria din Nădlac caută un investitor care să readucă ştrandul oraşului la viaţă.

Sunt ani de zile de când ştrandul din oraşul Nădlac a fost abandonat. Clădirile stau să cadă, vopseaua din bazine e scorojită în totalitate, iar zona pare ca un teren viran abandonat. Doar că actuala administraţie a oraşului are planuri mari. Cel puţin, pe hârtie. Şi spunem asta pentru că primăria Nădlac cere oferte de la posibili investitori. Nu vorbim despre oferte financiare, ci despre oferte de redresare a ştrandului. În urmă cu numai câteva zile, primăria a lansat un anunţ în care se arată faptul că au fost iniţiate demersurile legale pentru modernizarea şi refuncţionalizarea locului de agrement în vederea punerii în funcţiune şi exploatării acestuia. „Persoanele interesate de finanţarea lucrărilor de modernizare şi refuncţionalizare, punere în funcţiune, respectiv exploatare, pe riscul şi răspunderea lor sau în asociere cu oraşul Nădlac, vor depune declaraţii de intenţie la sediul primăriei Nădlac până în data de 30.06.2017”, se arată în anunţul primăriei.

Aşadar, administraţia locală a lansat o ofertă cu bătaie lungă. Pentru că este clar că ştrandul nu va „străluci” în acest an, ci, în cel mai fericit caz, de abia din 2018. Totuşi, cei interesaţi ar avea la dispoziţie suficient timp pentru a pune la punct toate detaliile, pentru a finaliza toate lucrările, pentru ca în vara lui 2018 ştrandul să îşi poată deschide porţile.

Nu la oricine

Cu toate că sunt dispuşi să intre în parteneriate cu investitorii, cei din primăria Nădlac pun anumite condiţii celor interesaţi. Declaraţia de intenţie care va fi depusă de către cei interesaţi trebuie să conţină forma juridică propusă pentru realizarea investiţiei, dar şi termenul de realizare, planul de afaceri al societăţii care urmează să realizeze investiţia, dar şi acte doveditoare ale capacităţii financiare. Intenţia celor din Nădlac este lăudabilă. Dacă va deveni realitate, asta vom afla de abia după 30 iunie, când vom şti câte societăţi sunt interesate să investească în ştrandul din Nădlac.

1nadlac

Taguri: , , ,


1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor