Structură concentrată la PRM

ARAD – Consiliul Naţional al PRM, reunit la sfârşitul săptămânii trecute la Bucureşti, a aprobat înfiinţarea unei noi structuri de conducere, Consiliul Director al Consiliului Naţional.

În fapt, este vorba despre o structură reprezentativă, alcătuită din 70 de membri ai Consiliului Naţional. S-a recurs la această măsură pentru creşterea operativităţii forului naţional, reuniunea în formulă restrânsă putând fi convocată ori de câte ori este nevoie. „Traversăm o perioadă politică extrem de agitată, la orice oră fiind posibile mişcări spectaculoase, care pot face necesară întrunirea Consiliului Naţional, pentru adoptarea unor măsuri sau atitudini politice.

În aceste condiţii, trebuia să avem un for de decizie cu mobilitate mult mai mare, capabil să se întrunească în situaţii de forţă majoră, cu maximă operativitate”, a declarat senatorul Aurel Ardelean, care face parte din Consiliul Director în dublă calitate, ca senator şi ca preşedinte de organizaţie judeţeană.Alături de preşedinţi şi parlamentari, din structură mai fac parte preşedinţii şi vicepreşedinţii de consilii judeţene şi primarii de municipii.

S.T.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !