Studenţi români din Serbia vor primi burse din partea UVVG

1Comentariu
Studenţi români din Serbia vor primi burse din partea UVVG
ARAD – Casa Universitarilor şi Studenţilor din cadrul Universităţii de VestVasile Goldiş” a găzduit ieri lansarea unor publicaţii realizate de profesori şi jurnalişti din Novi Sad (Serbia).

În acest sens, au fost lansate trei publicaţii redactate în limba română şi sârbă: o antologie de poezie, o revistă pentru copii – „Prichindel” şi un volum de scrieri gazetăreşti.

Evenimentul a fost organizat de Facultatea de Ştiinţe Umaniste Politice şi Administrative a UVVG şi s-a bucurat de prezenţa prof. univ. dr. Aurel Ardelean, rector al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, conf. univ. dr. Marcel Grec, decan al Facultăţii de Ştiinţe Politice şi Administrative, studenţi, jurnalişti şi oameni de cultură arădeni.

Rectorul UVVG, Aurel Ardelean, a subliniat că Universitatea este puternic implicată în susţinerea studiului în limba romana, astfel că studenţi români din Serbia vor primi burse din partea UVVG. „Evenimentul are menirea să întărească realizarea în parteneriat a cât mai multor proiecte editoriale. Apariţia cărţilor scriitorilor din Voivodina nu este finanţată de nici o instituţie a statului sârb sau a provinciei autonome Voivodina, motiv pentru care Univesritatea de Vest „Vasile Goldiş” se va implica în incurajarea unor planuri editoriale comune”, as subliniat prof. univ. dr. Aurel Ardelean.

V.F.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor